De ce te vei teme aia te va si afla, sau Arheologie

Tot din Caragiale, ca mi-am propus sa va indop :

Ia să vedem acuma ce ar putea să constate și să reconstituie arheologul depărtatului viitor din ruinele iubitului nostru București.

El va găsi mai întâi că, la poporul român din veacul XIX, vecinii erau unii cu alții eminamente politicoși și discreți. Plecând din capătul unei strade, el ar vedea că fiecare casă, una după alta, întoarce spatele celei de la stânga și are în față spatele celei din dreapta. Arheologul, după aceasta, va constata că locuitorii acestor case erau iubitori de lumină și de aer, pentru că fiecare casă are toți pereții găuriți.

Apoi ar constata că ei erau foarte curați și că mâncau foarte puține sărături, pentru că el n-ar găsi decât foarte rare urme de fântâni și de conducte de apăⁱ; că erau deștepți, adică foarte puțin iubitori de somn, pentru că în interiorul caselor n-ar găsi un perete nespart, unde să presupună că s-ar fi putut convenabil alătura un culcuș omenesc; i-ar rămâne însă îndoiala că poate dormeau în mijlocul odăii.ⁱⁱ

Din arhitectura domestică ar constata cele privitoare la moravurile private ale oamenilor; întrucât privește cultura publică, arheologul după monumente ar putea trage și mai hotărâte concluziuni.

El ar constata mai întâi că poporul român din suta XIX era econom, că ura luxul și artele, pe cari prin eufemism le numim frumoase în loc de inutile. Așa, ar constata că nu prea se-nnebunea după teatru, fiindcă într-un oraș așa de vast n-ar găsi decât o clădire cu așa numire. În schimb, însă, ar vedea cât era acest popor de religios, după sutele de biserici și bisericuțe, care de care mai fără pretenții și mai modesteⁱⁱⁱ, așezate în genere cu spatele la drum, probabil pentru a scuti serviciul sfintei liturghii de zgomotul circulației și de strigătele bravilor olteni.

Ar mai constata că acest popor, deși nu iubea luxul, îl suplinea totuși cu mult bun-gust; că desprețuia piatra și bronzul, dar le înlocuia cu mult succes prin teracotă și tinichea, pentru cari avea o deosebita simpatie^iv; că, neavând destui bolovani pe gârlă, cultiva cu multă pricepere fabricațiunea pietrii artificiale; că era așa de învățat, încât nu mai avea nevoie să mai citească, și de aceea n-avea nici o clădire de bibliotecă.

Arheologul ar mai constata la epoca noastră o deosebită repulsiune pentru monotonia liniei drepte, o pronunțată pornire contra calapoadelor simetrice demodate, ci, dimpotrivă, o mare înclinare, aproape un cult pentru liniile și formele capricioase, adică strâmbe.

Ar constata indiscutabil această dragoste de strâmb după mersul stradelor, după fizionomia piețelor, după toate locuințele particulare, și mai ales după palatele noastre publice.^v Ea se manifestă într-un chip strălucit la palatul regal, care e strâmb, ca și casele cetățenilor; la palatul poștelor, care e strâmb; la palatul municipal, la palatul poliției, la palatul județului, la palatul finanțelor, cari sunt strâmbe; la Teatrul Național, la palatul Ateneului, la palatul Academiei, cari sunt strâmbe. Ar constata ura aceea de drept și dragostea aceasta de strâmb până și la palatul Justiției.

Puterea acestei pasiuni de strâmb se va vedea cât a fost de irezistibilă mai cu seamă la Teatrul Național. În adevăr, acest monument, clădit într-o epocă anterioară, când gustul nostru nu era destul de format și educat, fusese drept dintru început; astfel, făcea un efect detestabil, o notă din cale-afară discordantă între celelalte monumente. Gustul bun a trebuit să biruie până în fine; era peste putință să lăsăm în picioare o monstruozitate, un edificiu drept: am reparat și Teatrul Național și l-am făcut și pe el convenabil ca toate celelalte, adică strâmb.

Toate strâmbe... toate.

O, ilustre arheolog, care vei trage în viitorul depărtat din ruinele sublime ale Bucureștilor esența civilizațiunii noastre actuale, ce o să gândești tu despre capul meu și despre al contemporanilor mei? !

Evident, dam in incheiere cuvintul (eventual prin reprezentanti) trupei de "iubitori ai Bucurestiului de altadata", care cu siguranta nu-s niste semidocti arabiati ci dimpotriva, niste cultivati si inteligenti cetateni de bine, perfect capabili sa isi explice predilectia pentru cel mai mizerabil oras al tuturor timpurilor fara a recurge la neplacuta recunoastere ca ei insisi se recunosc in el : strimb, da, dar strimb cum sunt si dinsii!

1. Daca te tragi odata din romani la ce-ti mai trebuie apa curenta ? Aqueducte sa-si cladeasca neamurile barbare care, minate de constiinta inferioritatii lor care le scurma-n suflet ca un vierme, simt nevoia sa supracompenseze trista lor obirsie prin eforturi la drept vorbind nejustificate (mai ales daca om fi lenesi si invatati cu mizeria). [↩]
2. Aparent frica de curent are stravechi radacini. [↩]
3. Aparent nici asta nu-i o problema noua. Pe cuvint daca n-am ajuns sa-l regret pe Ceausescu pe tema asta fix cum il regreta oamenii cu scaun la cap pe primarul Basescu. Cine ne va mai demola noua mizeriile alea infecte, astazi ? Cum scapam frate de porcariile respective ? Unde si mai ales cine va construi serviciul de ecarisaj pentru popime ? Vai noua. [↩]
4. Casele tiganesti cu multa tinichea pe suprafata acoperisului sunt bineinteles un ce atit de neromanesc, la mare distanta de gusturile si inclinatiile poporane. [↩]
5. Vi se pare fara indoiala ceva fara legatura cu prezentul, dar va desfid sa gasiti undeva intr-o cladire recenta un unghi drept. Succes! [↩]