Daca tot ce poti face in viata asta...

Hai sa va povestesc despre directorul tehnic al Polimedia Srl, pre numele dinsei Martha McCuller. Unii ati avut chiar ocazia s-o cunoasteti in persoana, mi se pare c-a onorat cu prezenta inclusiv ceva intilnire de pustime online banaceana.

Ei bine, mai in tinerete, da' nu chiar asa demult, sa tot fie fo' zece ani de ani, nici atita, Marti McCuller era unul dintre expertii in usabilitate ai interweburilor (o preocupare nascenta pe-atunci). Lumea descoperea cu uimire ca daca incerci sa navighezi cu tab o pagina de web poti avea si cite o suta de prostii intre doua chestii utile, pina faci scurta la mina. Sau ca e totusi o idee buna sa existe si sa se foloseasca tagurile alt pentru imagini, mai ales in cazul ca cineva incearca sa-ti priceapa pagina printr-un screen reader. Sau alte chestii de-astea de baza.

Putem spune ca si-a adus o contributie la definirea standardelor W3C, precum putem spune si ca firma ei de-atunci, Agassa Net Technologies, era leader de piata pe segmentul accesibilitatii, intr-o perioada cind guvernul federal al Statelor Unite tocmai se hotarise ca toate siturile sale au a respecta niste standarde in domeniu (Section 508). Nu va mai spun cine le-a scris, ca sa nu va enervati. Dar va spun c-a fost consultantul GAO (Government Accounting Office) si Cognos (IBM) in proiectele lor de redesign pentru usabilitate, precum si altele mai maruntele. Si intre timp mai facea si un soi de search engine (Google inca nu prea misca).

Suna bine ? O fi sunind, dar permiteti-mi sa va atrag atentia ca astea constituie de fapt o preocupare mai tirzie, un soi de a doua cariera. Pentru ca inainte de-a se apuca de internet, Marti lucra pentru armata americana, carora le scria manualele de lupta. A, si intre altele a mai coordonat un proiect de cercetare pe sisteme informatice de geolocatie pentru rachete. Stiti cine era de fata prima oara cind niste computere au urmarit pozitia unui obiect zburator pe o harta precompilata ? Mnoa, sa va traiasca GPS-ul.

Astea fiind un soi de desk job, o retragere onorabila din serviciul activ, pentru ca vreo 4 ani acum mai bine de treizeci aceeasi Martha McCuller participa la razboiul rece, de pe partea lor. Ea este unul dintre americanii aia pe care i-o asteptat strabunicul sa vina odata, si ei tot nu veneau. Iote c-au venit, dar s-au oprit putintel la Wiesbaden pe drum, asa vreo douazeci-treizeci de ani. Un mic amanunt cu rusii, ce sa-i faci. Dar pe cind noi aveam Katya si Natasa cu ochi albastri, ei iote ca aveau Marti cu ochi caprii.

Suna cam fabulos, per total, este ? Bine. Motivul pentru care v-am povestit toate astea, chestiuni care pina la urma o privesc pe ea si poate ma privesc si pe mine, dar cam improbabil sa va priveasca pe dumneavoastra are de-a face cu titlul.

Pentru ca inainte de-a intra in armata, Martha era... sofer de tir. Ani de zile o pustoaica blonzie a condus ditai semi-tractor-traileru', de-ala de treiji' de tone. Si inainte de-a fi sofer de tir a fost salvamar. Si inainte de-a fi salvamar a fost barmanita. Si inainte de-a fi barmanita a fost vinator de subzistenta, sau cum numiti dumneavoastra chestia, pentru ca familia traia in Alaska, si mergeau la vinatoare si la cules. Asa ca iote copila de 14 ani cu pusca-n spinare, pornita cu elan la vinatoare de elani, prin pustietatile inghetate ale nordului, invelita toata-n piei si blanuri.

Si stiti care-i chestia ? Ea, daca o-ntrebi, zice ca i-o placut. Si vinatoarea, si marea, si servitu-n bar, si condusul de camioane. Asta pe de-o parte. Iar pe de cealalta parte, daca tot ce poti face in viata asta e să fii sofer de tir e posibil sa-ti meriti methu’. Dar pe de inca si mai cealalta parte, e posibil sa nu ne permitem noi sa-si merite toti soferii de tir methu'.

Nu stiu, zic si eu.