Cu ce m-am ocupat ?

Monday, 25 July, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

In caz ca sunteti unul dintre cei (respectiv - dupa cum devine chestiunea de gen - cele) care s-au interogat mai retoric sau mai activ daca ce-am facut, am murit ? pot sa va asigur cu toata fermitatea ca nu, nu am murit.

Nici n-am nascut.

Nici nu m-am insurat, cum nici n-am de gind, e adevarat ca am luat in chinuire o domnita noua si proaspata care plinge actualmente si suspina ca o garofita sau cum era poezia ca pe moment nu-mi mai amintesc, dar nu asta fu cauza! Ci altceva.

Altceva mult mai banal, mult mai mundan si mult mai putin exotic si surprinzator. Chestie care-mi aminteste de-un banc umoristic din antichitate, si anume ca matematicianul este singurul inginer care-i spune nevestei ca merge la amanta si amantei ca sta cu nevasta ca sa poata lucra netulburat. Ei, cam asa si eu.

Deci, este (constat cu surpindere) ora 12 jumatate trecute fix, si eu tocmai m-am intors de la un magazin al carui nume este Selgros, unde am cumparat diverse precum sape, furci, topoare si asa mai departe, in vederea Revolutiei Poporului! De fapt, nu in vedere nici unei revolutii, ci in vederea vietii normale la mine aici la tara, unde iarba creste, buruiana idem, cineva tre' sa sape gredina si cu miinile goale nu se poate ca se strica manipula. Si in plus, aici e chestia interesanta, am comandat sa-mi fie livrati doi paleti de apa minerala demineralizata (pai nu ?!) Perla Harghitei. Chestie despre care copchilu' de pe raion mi-o spus ca nu se poate, da' io am insistat asa ca m-o dus "la BTL", unde "la BTL" diversi sales-personi si persoane or sarit toti in picioare cind m-or vazut intrind in costum, si mi-or zis dupa un moment de meditatie ca da, livreaza. Da' astazi nu pot. Si eu le-am zis ca din partea mea pot sa livreze cind le convine luna asta, ca de sapat o fintina nu ma apuc si oricum nu ajung cu ea pina-n Harghita asa de repede (ca ar fi mai repede decit cu trenul, realizati sper). Asa ca uite cum stau si astept sa-mi vie o tona si-un sfert de apa minerala demineralizata pe care-am dat vre-o mie de lei, ca sa stim o treaba. Sa vedem ce-a mai iesi de-aici.

In tot cazul, v-am fentat ducindu-va cu vorba, ca nu asta am facut eu de fapt. Ci altceva. Si anume, n-am dormit. Ultima oara am dormit vreo patru ceasuri cindva ieri de pe la sase seara asa. Iar inainte de aia ultima oara am dormit cindva Vineri.

De ce n-am dormit ? Pentru ca am lucrat. Si anume, nu stiu cum sa va explic ca sa intelegeti corect monstruozitatea sarcinii, dar m-am apucat de implementat from scratch, adica pornind de la modelarea matematica, un model binomial de evaluare a derivativelor special construit pentru piata bitcoin/valuta. Pe care model am reusit sa-l obtin rezolvind diverse diferentiale destul de incilcite ca sa ne exprimam astfel. Dupa care am trecut la a-l implementa. Si la a-l verifica. Si apoi i-am facut interfata. Iat-o.

Chestia asta e un proiect de cercetare pentru o echipa de trei-patru matematicieni straluciti si inca ceva numar de programatori minim acceptabili pentru asa vre-un an sau doi de zile. Iara eu am facut-o, toata, printre picaturi, cam de Vineri incoace.

Sunt foarte mindru de mine. Spre deosebire de ailalti, eu chiar am si motive.

Category: Oda Superbiei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

45 Responses

  1. Deci: cum să ştii că un anume lucru are sau nu valoare, în unu paşi simpli. Anume, vezi dacă se interesează Mircea Popescu de lucrul ăla sau nu.

    Da' să mor dacă pricep ceva din pagina aia. Cum fac să-mi pierd monedele?

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Monday, 25 July 2011

    Pai zic ca intii ar fi bine sa citesti cite ceva despre optiuni, sa intelegi ce-s si ce vor (inclusiv aici este un tutorial, pe linga restu' de n-spe miliarde). Dupa care da un click pe un Bid de-ti convine si ti se explica acolo care-i ideea.

  3. Pah bine ati revenit domnule, Popescu M. ! :)

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Monday, 25 July 2011

    Te pupa porcu' ? :D

  5. M-a uitat meh Porku. Mai are un pic si se insoara. lolz

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Monday, 25 July 2011

    Eh, viata grea, viata usoara...

  7. sonia rauss`s avatar
    7
    sonia rauss 
    Monday, 25 July 2011

    Complicat la prima vedere, pentru mintile profane ( si pufane)...
    Dar tot raul spre bine, asa mai invata omul cum sa ii fie dor si sa ii fie si bine...
    Bun regasitul!

  8. Sa-ti traiasca. Dar, ca sa inteleg si eu care-i faza. Asta e pentru valoarea dintre perechea usd pe mtgox si btc?

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Monday, 25 July 2011

    @sonia rauss Dar mersi.

    @gheorghe Dar mersi #2 :) Si nu, e btc/usd pe toate pietele. Bitcoincharts.com publica weighted averages.

  10. Mihai B`s avatar
    10
    Mihai Binsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 25 July 2011

    felicitari, chit nu prea vad cine o sa ti-l foloseasca! cel putin in ro.

    intr-o alta ordine de idei, de ce-i scris vineri cu v mare? e iarasi "vre-o" regula nou, ceva?

  11. Pai nu e neaparat numai pentru RO, chestia asta planuiesc s-o bage 2 dintre cele mai mari exchange-uri, adica planuiesc de cateva luni/ani, si din cate stiu eu asta e prima implementare a unui serviciu de genul.

  12. E clar: trebuie sa ma documentez!

  13. Da, am inceput sa ma documentez si am gasit si fain-ul prin lista site-urile ce a adoptat BitCoin...

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Monday, 25 July 2011

    @Mihai B Apai sa stii ca dupa unele voci mai rauvoitoare Romania putin conteaza. Din celalalt punct privind chestiunea, sa vinzi optiuni e un risk insemnat, daca te ia dracu sa expiri cu citeva mii itm care fusesera ootm ai supt-o. Deci e mai bine sa fie putini.

    @gheorghe Exact cum zici. Se tot lauda si mpula.

    @Madalin Blidaru Sa stii ca trebuie sa te documentezi. Bitcoinii ar putea fi cea mai buna investitie pe care-o faci in toata viata ta.

  15. Hipsterilor`s avatar
    15
    Hipsterilor 
    Monday, 25 July 2011

    e clar daca mircea deschide mina, face bani din toti prostii.

    jeweconomics

  16. Mie imi pare ca dificultatea e in a gasi pe cinva sa garanteaze tranzactiile astea.

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    @Dr.A Depinde ce intelegi prin garantare ? Bitcoin are asupra tuturor valutelor in circulatie avantajul duritatii (hard currency) in sensul ca o tranzactie transmisa nu mai poate fi anulata. Nicicum.

    E un mare avantaj, si motivul principal pentru care lumea e rar dispusa sa vinda bitcoin pe chestii soft gen paypal.

  18. Ma refer la faptul ca cineva care cumpara optiuni pe o platforma trebuie sa aiba garantia ca pot fi exercitate (intra intre altele riscul de contrapartida).

    Inainte de a fi asumat de asigurator si reasiguratori orice risc trebuie corect evaluat (de actuari). Ori aia trebuie intai sa cunoasca bine produsul.
    E cam ca si construitul de hoteluri 5* in statiunea ta favorita. Una e sa la faci o lista de preturi si alta e sa faci hotelurile si infractructura.

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    A, absolut corect ce zici. Sigur ca pentru mine riscul meu de contrapartida e zero. Da' privind din exterior, intr-adevar, problema nu-i (inca) deschisa unei abordari rationale. Totusi, mi se pare ca numa' asa se poate incepe, vine unu' si baga bota-n noroi.

    Eu aveam impresia ca tu intrebi de tranzactiile efective, platile in bitcoin.

  20. Eu credeam ca te-nmoi in apa, la strand sau altundeva.

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    Water is overrated.

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    La caz ca sunteti curiosi sa vedeti cum arata o tona si-un sfert de apa.

  23. No ma da la ce ai nevoie de atata amar de apa ?
    Stai ca stiu. N-ai porbagaj la masina sa o cari. :)

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    Decit s-o car eu cu spinarea pina la porbagaj, nu mai bine mi-o livreaza baietii ? Apa de stricat nu se strica, pina la anu' o beau. Iara ce nu beau ramine pe anu' urmator. Daca te uiti cam cit cere unu' din magazin pe ea si cit am dat eu iti rezulta ca am economisit cam doua saptamini de salariu de roman sau asa ceva.

  25. Apoi la tine m2 e ieftin.
    Apa la iarna va ingheta si crapa pet-urile. Da mnoa

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    Va ingheta pe dracu' doar le-am pus in pod. Tu ce crezi ca io traiesc in pestera sau ceva ?!

  27. Hipsterilor`s avatar
    27
    Hipsterilor 
    Tuesday, 26 July 2011

    tu esti chinez dala cu mentalitate wholesale wtf man. macar daca alegeai ceva rural pur puneai pompa la fantana si done.

  28. Mircea Popescu`s avatar
    28
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    Mei frate, fintina nu poti s-o sapi decit in apa de sub tine, asa cum se gaseste ea. Timisoara sta pe-un smirc, n-as bea asa ceva. Cre' ca numa' la Bucuresti este apa mai jegoasa.

  29. o mai incercat si altii sa tina apa pe acoperis:
    http://www.joostdevree.nl/bouwkunde2/jpgb/bouwfout_3_grenstoestand_collapse_sampoong1995_seocho-gu_zuid_korea_http_reidin_pe_kr.jpg

  30. Mircea Popescu`s avatar
    30
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 26 July 2011

    Buei deci tu esti hater direct, ce sa mai. In Timisoara cresc smochini si pe el il roade de inghet, alea-alea.

  31. unu ca n-ai dat poze din pod si beciul stim toti ca-i ocupat cu altele.
    doi ca nu te vad carand o tona de apa si-un sfert la etajul 3 intr-o dupaamiaza.
    tertzo ca podul s-ar putea surpa sub o tona de apa
    quatro ca io te stiam sceptic cu privire la incalzirea globala

    Puteam deci presupune in mod legitim ca sticlele o sa ramana pe alee un an jumate pana le consumi tu.

    unde vezi tu urma de hater ?

  32. Hipsterilor`s avatar
    32
    Hipsterilor 
    Tuesday, 26 July 2011

    iexpert trifoi

    ░░░░░░░░░░░░░▲
    ░░░░░░░░░░░░▲ ▲
    ░░░░░░░░░░░▲ ▲ ▲
    ░░░░░░░░░░▲ ▲ ▲ ▲
    ░░░░░░░░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ░░░░░░░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ░░░░░░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ░░░░░░▲░░░░░░░░░░░░░▲
    ░░░░░▲ ▲░░░░░░░░░░░▲ ▲
    ░░░░▲ ▲ ▲░░░░░░░░░▲ ▲ ▲
    ░░░▲ ▲ ▲ ▲░░░░░░░▲ ▲ ▲ ▲
    ░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲░░░░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ░▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲░░░▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲░▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
    ░░░░░▓▓░░░░░░░░░░░░▓▓
    ░░░░░▓▓▓░████████░▓▓▓
    ░░░░░▓▓░█▓▓▓▓▓▓▓▓█░▓▓
    ░░░░░▓▓░░░██░░██░░░▓▓
    ░░░░░▓▓░░░▓▓░░▓▓░░░▓▓
    ░░░░░▓▓▓░░░░░░░░░░▓▓▓
    ░░░░░▓▓▓██░░▓▓░░██▓▓▓
    ░░░░░░▓▓███░▓▓░███▓▓
    ░░░░░░▓████████████▓
    ░░░░░░░████████████
    ░░░░░░░████████████
    ░░░░░░░████▓▓▓▓████
    ░░░░░░░▓▓▓▓▓██▓▓▓▓▓
    ░░░░░░░████▓▓▓▓████
    ░░░░░░░████████████
    ░░░░░░░░▓▓▓░░░░▓▓▓
    ░░░░░░░░▓▓▓░░░░▓▓▓

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 27 July 2011

    @Dr.A Iti atrag atentia respectuos ca precum urmeaza :

    1. E drept ca beciul e plin de gagici, dar trebuie subliniat ca ele se afla acolo intr-un numar superior flacoanelor din imagine. Chiar daca cetateanul mediu e mai putin dotat, gagicile din beciul meu sunt invatate sa ia la nevoie chestii chiar si mai groase. Din aceste doua observatii simple rezulta fara putinta de indoiala ca la nevoie pot baga sticlele si-n beci, chiar daca-i deja plin, fiind el plin cu fete care fete fiind ele goale cum am indicat in nenumarate rinduri.

    2. Nici nu. Eu avind alte chestii de facut. Ca si tine de altfel (in cazul tau, de a revedea considerentele de la #1 dinsus). Nici piramidele nu le-am cladit eu, precizez cu aceasta ocazie.

    3. Daca podul meu se surpa cu o tona de apa planui sa dau foc la [chestia de-a mai ramas din] casa.

    4. Ca eu sunt egal de sceptic apropo de incalzirea globala cum sunt si apropo de racirea globala.

    Presupunerea ca sticlele o sa ramina pe aleea de duce la poarta un an jumate pina le bea cineva e nula, neavenita si hatereala curata.

    @Hipsterilor Iti sta bine negru.

  34. Give reziduu sec mg/kg and phosphates als pls.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Friday, 16 December 2011

    http://www.perlaharghitei.ro/index.php?page=products_list&lang=ro&prod_type=&mr=1&p=PET

  36. Minerale dizolvate : 1058(mg/l)

    mult.

  37. Mircea Popescu`s avatar
    37
    Mircea Popescu 
    Sunday, 25 March 2012

    Da' ce esti tu, dacieomietreisutezece sa bei apa distilata ?

  38. Putea fi si mai filtrata pana la vreo 200mg/l reziduu, aca demineralizata. Pai mai faci si pietre la rinichi tati. Bine, cine stie la cat timp bei tu apa, ca probabil e de gatit. Tu esti cu lapte de tata, whiskey cu ceai, alea alea.

    Apropo, oarecum pe subiect(nu retin unde discutai de jeg apa, daca ai), deci http://www.chicagotribune.com/health/ct-met-drinking-water-pharmaceuticals20110806,0,102545.story sfinte cacat.

  39. Mircea Popescu`s avatar
    39
    Mircea Popescu 
    Sunday, 25 March 2012

    Da' auzi, da-mi si mie un sfat in calitate de anonim de treaba de pe internete : laptele de tita daca-l beau sa-l demineralizez intii ? Sau e bun asa cum ie el ?

    cit si expunerea la poluare (hormoni ajunsi din pastielele anticonceptionale ale femeilor si cele de crestere ale vitelor via urina in apa de baut a fetitelor)

    http://trilema.com/2011/apropo-de-vladimir-rizind-de-ioana/

    V. Beti apa de la robinet.

    Cea mai mare parte a apei in circulatie la suprafata scoartei Pamintului a ajuns acolo in urma urinarii ei de catre un numar de [intre patru si sase] alti oameni. Din care jumatate sunt femei. Din care o jumatate spre toate consuma produse anticonceptionale, care se compun din hormoni adresati nevoilor sistemului endocrin feminin. Care se elimina in urina. Pe care-i beti apoi dumneavoastra, in apa de la robinet, alaturi de ramasite de antibiotice si tot soiul de alte substante cu care se trateaza semenii.

    http://trilema.com/2011/top-metode-de-a-te-otravi-singur-si-cu-incetul/

    etc.

  40. Asa, link 2.

    Nu tati, sa-l dégraisseezi sa nu cumva sa pui celulita la solduri.

  41. Mircea Popescu`s avatar
    41
    Mircea Popescu 
    Sunday, 25 March 2012

    Cine ma place ma suge-asa cum sunt!

  1. [...] Cu ce m-am ocupat ? [...]

  2. [...] Tipul se apuca de treaba cu seriozitate si face o chestie care a) este dificila si b) este utila, recte o pagina de cotatii pentru optiuni, v-am mai povestit. [...]

  3. [...] drum minim-minimorum. Asta dupa ce acum niste luni am catarat frumusel in sus pe scara pina-n pod o tona si mai bine de apa in seturi de cite zece kile juma'. Mi-a luat fo' citeva ceasuri ce-i drept, da' de dus le-am dus, [...]

  4. [...] parte idem si-n parte amplasarii in pod, linga cele cincizeci de kile de cartofi care se afla linga cele 0,970 tone de apa minerala decarbogazeificata si asa mai departe. Ultimul punct pe ordinea de zi, cumparat aspirator, dat fiind ca destul au [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.