Branding si comunicare cu piata dupa 3 luni

Sunday, 12 April, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Acest blog nu a inceput in urma unui rationament de tipul "hai s-o facem si p-asta". Sigur ca pentru foarte multi oameni blogul este un loisir, o activitate placuta si relaxanta, cu care se ocupa dupa inclinatie si in masura timpului liber. Ei sunt amatori, si nu este absolut nimic rau in asta. Sunt multi oameni pe partia de ski, marea majoritate se afla acolo pentru a-si petrece intr-un mod placut timpul liber, dar asta nu inseamna ca ei fac ceva gresit, sau ca n-ar trebui sa se afle pe partie. Nu oricine se suie la volanul unei masini se vrea pilot de curse, chiar daca baietii pe la 20 de ani au ades dificultati in a digera acest fapt.

Totusi, eu sunt profesionist. Asta e o afirmatie cam de aceeasi tarie cu a spune "Eu nu sunt blond, eu sunt brunet". Nu inseamna ca e rau sa fii blond, dar nici nu inseamna ca ai vre-un fir galben pe tot scalpul. Profesionist fiind, eu am pornit la drum cu un plan, care includea tinte si termene, obtinut printr-un proces cuantificat de planificare, o intreaga teorie.

Se intampla insa ca am atins, si in mai multe cazuri depasit tintele pe care le fixasem pentru prima faza. In trei luni, desi planul initial prevedea prima evaluare globala dupa sase. E un moment frumos cand constati c-ai facut, in jumatate de timp, tot ce ti-ai propus, si pe alocuri chiar mai mult. E sentimentul pe care il au oamenii care ies la pensie la 26 de ani, si se muta oirunde au chef, de exemplu in Costa Rica. E un sentiment placut, un sentiment care te face sa vrei sa impartasesti cu altii, cel putin partile care pot fi impartasite. Asa incat, haideti sa povestim putin despre branding si comunicare cu piata, cu exemple.

Sa incepem cu obsesia incepatorului pe Internet, de-i zice SEO. Indeobste se crede ca rolul SEO e a aduce cat mai multi vizitatori pe orice website de-i cade victima. Aceasta credinta nu e doar gresita, ci si ridicola.

Fie un website care primeste 1000 de vizitatori din motoarele de cautare in fiecare zi, din care 50 sunt interesati si 950 n-au nici o treaba. Asupra acestuia, Georgel aplica metoda SEO "Georgel", in urma caruia numarul de vizitatori creste la 2000 pe zi, din care 48 au vre-o treaba (cei 2 s-au pierdut din cauza ca in urma suprasarcinii, serverul mai piede conexiuni, si le-a pierdut fix pe ale lor, care s-au suparat).

Pe de alta parte Fanel aplica metoda SEO "Fanel", in urma caruia numarul de vizitatori scade la 400, din care 386 chiar au treaba pe site. Putem spune ca Georgel a adus o pierdere neta, de 2 vizitatori plus costurile cu banda suplimentara, metoda lui fiind mai apt numita SEDO, adica Search Engine DezOptimisation. Fanel a adus un castig important, un fel de Caritas al traficului SE.

Search Engine Optimisation inseamna tocmai aia, imbunatatire, altfel se numea SEI, Search Engine Inmulteishian. Notiunea de Inmulteishian nu exista totusi in realitate, chiar daca umple binisor capetele unora.

Ca atare, in legatura cu motoarele de cautare, proiectul Trilema a pornit cu niste tinte precise, si cu niste masuratori in minte :

    1. Obtinerea primei pozitii pentru cele doua branduri, "trilema" si "mircea popescu".
    2. Cel putin jumatate din cuvintele cheie folosite intr-o cautare care aduce un vizitator pe Trilema sa aiba legatura cu tema articolului respectiv.
    3. Ca masura a tariei efortului de branding, cel putin un sfert din cautarile care aduc vizitatori pe Trilema sa urmareasca unul din cuvintele cheie de la 1. si forme derivate (de ex, "Mircea Popescu blog").

Din punct de vedere al rezultatelor :

    1. a fost atins in luna ianuarie pentru google.ro si respectiv pagini in lb romana in google.com.
    2. Din 1770 siruri de cautare care au adus vizitatori in ultimele 30 de zile, 85.8%, adica 1519 se refera strict la tema articolelor respective, in general fiind numele unei entitati despre care trateaza articolul (ca de exemplu " radu alexandru", "interviu krossfire", "andrei gorzo blog", " foreign policy romania 2009", "laptopul de 10 dolari") etc. Vasta majoritate a celorlalte 251 sunt variatiuni pe tema "muiste", soarta pe care mi-am asumat-o cu articolul respectiv.
    3. putin sub 40% din toate cautarile se refera la unul din cele doua branduri.

Acest din urma punct este foarte interesant, odata coroborat cu niste informatii obtinute din analiza traficului.

Pe de o parte, 12.83% din cei ce ajung pe Trilema cautand "trilema", si 6.06% din cei ce cauta "Mircea Popescu blog" sunt vizitatori noi. Pentru comparatie, 52.63% din cei ce cauta "Mircea Popescu" sunt vizitatori noi. Pe scurt, exista oameni care stiu foarte bine ca exista chestia asta, zisa Trilema, ca e blogul unui oarecare Mircea Popescu, si cam ce contine ea, si o cauta anume.

Constantin Cocioaba se dadea de ceasul mortii zilele trecute sa afle daca 5000 de vizitatori unici sunt mai valorosi decat 5000 de cititori prin RSS, sau viceversa ? Problema e prost pusa, si se bazeaza pe o neintelegere fundamentala (sau pe naivitate, cum preferati). Bloggerii romani inca isi inchipuie ca un cititor de feed chiar este, neaparat si absolut o persoana care citeste. Ceea ce e bineinteles fals. O buna parte din feeduri sunt citite de roboti, si restul sunt adunate cu diligenta in vederea citirii lor de catre un om care adeseori a si uitat ca si-a facut cont de feedburner. Acolo zac, toate "citite", din 2007.

Deci, cei mai buni si mai buni sunt 5,000 de oameni care te cauta in google dupa numele proiectului tau, stiind clar ce urmeaza sa gaseasca : tocmai proiectul tau.

Si daca tot discutam de analiza traficului, sa ne uimim impreuna. In ultimele 30 de zile, 482 oameni au vizitat Trilema de mai mult de 200 de ori. Da, am scris corect, patru sute si optzeci, aproape cinci sute. Cel putin doua sute de ori intr-o luna inseamna de 7 ori pe zi. Minim.

2106 oameni au intrat pe Trilema de 26 de ori sau peste, in aceasta ultima luna. Adica, in medie, cel putin o data pe zi. Ce-i mai bun, un website cu 200,000 de unici zilnici, sau un site cu 2,000 de vizitatori zilnici regulati ? Cam asta e diferenta intre un ziar respectat, cumparat in fiecare dimineata de clientii lui fideli, si un fluturas publicitar, pus in mana trecatorului dezinteresat, aruncat pe jos, "vazut" de cine stie cati oameni in ziua care este si totalul existentei lui.

Pentru incheiere, ca deja ne-am intins binisor, chestiunea feed-back-ului. Aici aplicam cam aceleasi principii care ne-au ghidat analiza si pana acum, nu conteaza "sa fie" atat cat conteaza "ce este". Tintele erau destul de clar formulate :

    1. Minim 100 de comentarii introduse de cititori in primele 6 luni.
    2. Din acestea, minim 50% sa aiba valoare in raport cu articolul initial, aducand perspective noi, critici sau in orice alt mod interactionand cu textul.
    3. Din acestea, maximum 50% sa aiba exclusiv valoare de socializare in raport cu autorul ori alti comentatori.
    4. Nu mai mult de 10% sa se justifice exclusiv prin dorinta de publicitate a comentatorului.

Ei bine, in ce priveste rezultatele, Trilema are 2,581 comentarii aprobate in acest moment. Asta revine la 26 pe zi, sau 15 per articol. Din acestea, aproape trei sferturi satisfac cerintele 2. si mai putin de o cincime s-ar incadra la punctul 3. Nu exista la ora actuala blog in .ro care sa satisfaca punctele 2 si 3 la volumul Trilemei. Pur si simplu nu exista.

Ca o concluzie, voi repeta ce-am mai spus de mai multe ori si in mai multe locuri : Blogosfera romaneasca este naiva si fragila la nivel de autori, si vibranta si interesata la nivel de cititori. Pe primii ii asteapta disparitia ori profesionalizarea, la alegere, si pe ultimii ii asteapta, sper, o blogosfera mai interesanta.

Category: Oda Superbiei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

18 Responses

  1. Cristian Lisandru`s avatar
    1
    Cristian Lisandru 
    Sunday, 12 April 2009

    Excelentă concluzia.

  2. Eu is fericit ca m-a abordat cineva super incantat cand a aflat ca ''io-s krossfire''. Acel cineva stia mai mult de cinci articole din 3 ani de blogging ceea ce pentru mine era impresionant din moment ce nu-mi amintesc eu clar cinci articole de-ale mele :)

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Sunday, 12 April 2009

    @Cristian ;)

    @krossfire Pai acu tre sa te apuci sa recitesti tot, iti iei o luna vacanta si bagi :)

  4. Da, si asa am lasat multe seriale neterminate. Incep cu ''Va mai amintiti voi cand ziceam eu acu doi ani o chestie total neimportanta ? Ahh ...nici eu !''

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Sunday, 12 April 2009

    Pai atunci stii cum facem, luna krossfire, toata lumea ia vacanta sa poata sa se puna la punct cu lecturile, se opreste industrie, educatie, circulatie, tot, si citim.

    Si-asa-i criza. Si pe urma, poti sa continui calumea.

  6. Nu pot sa zic decat.. felicitari! :D

  7. Bluarto`s avatar
    7
    Bluarto 
    Sunday, 12 April 2009

    Rezultatele sunt excelente, fără dubii.
    Totuşi, a face profeţii despre trecut este nostim iar ultimele trei ţinte mi se par uşor de atins cât ai sceptrul moderării comentariilor în mână.
    Dar te felicit, nu mulţi au avut testosteronul să îl injure pe Zoso pentru trafic, să adauge niscaiva spam la reţeta succesului, etc. Ba stai, sunt o droaie, însă tu ai făcut-o ca un profesionist.

  8. cu riscul de a mi se cenzura pentru prima data in viata un comentariu, -

    voi va plictisiti ingrozitor.

    eu am fost ieri cu snowmobilul pe lacul inghetat, am prajit carnati cu prietenii si am spus o groaza de bancuri (traduse, din romana in engleza. la unele s'a si ras.)

    sa reformulez: cui dracu'i pasa cati cititori avem si care procent din comentarii are legatura cu subiectul?

  9. Andix : Eu am fost doua zile pe dealurile din jurul Brezei si urcat putin spre culme + facut doua gratare dar nu e ca si cand asta m-ar impiedica la sosire sa-mi dau cu parerea intr-un nou post.

  10. făniţă`s avatar
    10
    făniţăinsigna de prim sositinsigna de trolinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 13 April 2009

    după cum bine ai scris, majoriatea bloggerilor sunt amatori. eu mă înscriu printre majoritate. oricum, la ce mi-ar folosi un blog ultra-mega-giga promovat când şi aşa nu scriu sub numele meu?

    ideea că dacă mi se va năzări să scriu sub numele meu voi ştii cum să procedez ca să ies în faţă. :)

    baftă mare cu proiectul şi să ţi se împlinească ceea ce îţi doreşti!

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 April 2009

    @Bluarto E adevarat ce spui tu, si despre profetii, si despre moderari. Intr-un sens mai larg, nimic din ce scrie un om pe blog nu poate fi luat mai in serios decat omul respectiv. Bobby Voicu a avut ocazia sa constate asta cand, de buna credinta anuntand o achizitie, vre-o jumatate de blogosfera a declarat ca lucrurile stau oricum, dar pur si simplu nu pot sta asa cum le-a descris el. Acestei probleme, fundamentala de altfel, n-am ce-i face, si ca atare nici nu intentionez sa-i fac ceva.

    Totusi, pot sa-ti spun cam ce-am facut cu moderarea :

    Dintre comentariile scrise de masini, am pus in spam 268.
    Dintre comentariile care ar fi putut fi scrise de oameni, am sters 2 si tin suspendate 3. Cele 2 sterse erau spam scris de mana, in genul "Salut, imi place cum scrii, vrei sa faci schimb de link ?" in conditiile in care eu nici macar n-am blogroll, o chestie in principiu observabila de catre cineva caruia ii place cum scriu. Celelalte 3 sunt bizarerii despre care am judecat ca incalca dreptul persoanei la viata privata, sau in alt mod intra sub incidenta legii penale.

    Poti verifica intr-o oarecare masura veridicitatea celor spuse, dat fiind ca link-ul spre acest comentariu zice #comment-2884 ceea ce inseamna ca in totalul totalului, incluzand spam si orice altceva, blogul are cunostiinta de 2884 comentarii, din care 2601 sunt aprobate (cu asta).

    @andix : cel putin lui Bluarto. Nu neg ca bloggingul e o activitate relaxanta. Totusi, unii oameni o iau in serios. Au voie, nu ?

    @kross lol

    @fanita Asta e o categorie pe care am uitat-o (rusine mi-e), asa cum o uita zoso si toata lumea cand vorbeste despre blogging.

    Cei ce invata. Ei nu sunt amatori, in sensul asumat, descris mai sus, si nu sunt nici profesionisti, in sensul consumat. Ei sunt oameni care invata. Mozart la 3 ani si jumatate nu era nici Mozart-profesionistul de un deceniu mai tarziu, dar nici un soi de Mozart-amator, care se juca si el de-a gugugaga.

    Nu cred ca exista om care sa fi condus bine un proiect de blog din prima incercare. Nici nu cred c-ar trebui sa-ti doresti asa ceva, e ca si cum ai spune, eu n-am avut nevoie de scoala de soferi. Da, si ?

    Destui bloggeri incepatori spun tampenii si fac prostii, dar asta nu se traduce in ceva specific lor ca persoane, cel mult specific starii lor prezente. Pe care vor reusi sa o depaseasca, in masura in care inteleg ca sunt doar la inceputul acestei vieti, online sau offline.

  12. Mission accomplished, target eliminated!
    What's next?

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Thursday, 16 April 2009

    A, sa mai zic si c-am luat PR4 mai nou. Nu c-ar conta, dar asa de chestie.

  14. Liberté, égalité, naïveté
    --
    Un om căra în spate
    Un dram de naivitate.
    http://trilema.com/publicitate/

    EDIT : Get the hint ?

  15. ma eu chiar nu inteleg cum de va reuseste voua. eu niciodata nu am avut noroc de trafic si cateodata ma intreb daca tine mai mult de promovare decat de content

  16. Mircea Popescu`s avatar
    16
    Mircea Popescu 
    Monday, 5 July 2010

    @Ambii : Cu siguranta are de-a face mai mult cu promovarea decat cu continutul, in urmatorul sens : la cum faceti voi promovare, nici intr-o mie de ani nu veti ajunge nicaieri.

  1. [...] footerele, tagul meta, etc, reduce spam-ul pe un blog nou in proportie de 90% in primele 6 luni. Pe masurate si pe verificate. Daca incepeti un blog nou, n-aveti decat sa faceti incercarea si sa va [...]

  2. [...] cu ceva vreme in urma, pe cand se potcovea purecele cu nouaj'noua de oca de fer si tot i se parea ca-i bloagher mai pro [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.