Autismul pentru voi

Astazi, de la 7 ore postmeridiane, Primaria si Filarmonica au avut bunavointa sa ofere un concert gratuit, in sustinerea/deschiderea unei conferinte pe tema autismului organizata de Federatia SOFT (un grup olandezo-maghiar mai degraba obscur preocupat de problemele persoanelor cu dizabilitati) cu bagarea in seama a fundatiei locale Pentru Voi.

Programul generos, gandit elegant pentru o audienta sa spunem incepatoare, fara a cadea intr-o perspectiva pop-kitsch-banal-tv a inclus Strauss (polca pizzicato, valsul imperial si uvertura la Liliacul), Dvorak (dans slav #8), Brahms (dans ungar #5), Grieg (Tanz in der Halle, Peer Gynt), uvertura la Figaro si chiar si-un vals din Masquerade (Aram Haciaturian). As mentiona in treacat ca nu exista decat "Cavaleria rusticana" in nomenclator, pentru ca ce-i aia o "rusticană", asa cum se afla scris in program ?

Amortita de o jumatate de ora de gargara, orchestra a inceput neconvingator si neuniform, dar si-a revenit rapid, si-a scos doua-trei piese chiar bine, si Brahms foarte bine. De-o remarcabila coeziune, foarte capabili si foarte doritori sa faca echipa, sub o bagheta priceputa, chiar daca Radu Popa este inca tanar, muzicienii Filarmonicii au rascumparat pe toata lumea.

Sala a aplaudat silitoare, in toate pauzele disponibile, chiar si-n cele-n care nu se obisnuieste indeobste, punandu-l pe dirijor in situatia de-a dirija si sala, lucru pe care nu l-am mai vazut facut din Cairo. A fost momentul care-a revarsat paharul unei onorabile doamne muzicolog, care fusese agresata o ora si mai bine de bazaitul unui domn mai in varsta, incarcat de diverse dificultati de relationare, tinand isonul in legea lui, de-o domnisoara coxartrotica alergand spre iesire cu un telefon din a carui sonerie infocata se revarsa oarece slagar, si de multe alte evenimente pedestre, ajunsa sa rada prabusita pe scaun la momentul cu aplauzele in mijlocul valsului, semn al unei constitutii psihice mai degraba echilibrate. Sincer, ma temeam de-un icter mecanic.

Pe langa aceste inconveniente minore, sa notam inconvenientul absolut major a doua cucoane confuze si inutile, batandu-si gura pe scena ca doua proaste. Prima, pe numele ei Diana Andone, sau cum aflam de pe program, "MODERATOR : Doamna Diana Andone, profesor universitar multimedia UPT si membru in boardul fundatiei, comitetului, comitiei si etc", (sa ma scuzati ca n-am avut bold suficient de bold cat sa redau boldirea respectivei), bananaind intr-o engleza atat de proasta incat n-ar fi fost acceptabila nici pentru un elev de nivel mediu intr-un liceu mediu dintr-un orasel de provincie. Fonetica pre-Higgins, constructie a frazei dupa ureche, Poe, asa pasnic cum il stiti ar fi batut-o si nici eu nu-mi explic cum m-am abtinut.

Cea de-a doua, pe numele ei Doamna Laila Onu a gasit cu cale sa vorbeasca liber. Trebuie inteles, si cu cat mai curand cu atat mai bine, ca vorbirea libera este riscanta, si reclama o adanca cunoastere a subiectului, si o buna stapanire a instrumentelor logicii si retoricii. Nimeni nu se califica pentru a vorbi liber pur si simplu prin aceea ca a avut oarecand intrucatva de-a face cu tema. Ca atare, a dus oistea problemelor persoanelor cu disabilitati fix in gardul unui socialism ingalat, compus din enormitati pe care hartia alba nu le suporta.

Sa mai notam organizarea absolut behaita, in stilul introspectiv si pompieristo-lacrimos al "intelectualilor" de trista amintire din jurul Conventiei Democrate, si sa mai notam ca teoria cu Statele Unite care ar cheltui "intre 3.5 si 5 milioane de dolari pe an" per persoana atinsa de autism este falsa.

In concluzie, un majorat reusit : muzica buna, popor care nu stie sa aplaude si fete care nu stiu sa danseze. Vivat.