Nimeni nu stie cind moare fata mea. Iar in rest ma tem ca-ti faci iluzii. Si evident ca nimeni niciodata n-a stiut cind sa plece. Dintre care nimeni eu cunosc exact doi.

Dincolo de toate astea, insa, este si ramane bizara "ingemanarea" intr-un singur articol a doua cestiuni destul de diferite intre ele...

Cand zici ca merita sa stii in viata asta e cand sa pleci, Mircea, te gandesti la o plecare definitiva, in genul mortii cumva, sau mai degraba la o...retragere? Simt nevoia unei astfel de nuantari, pentru ca, daca asupra partii a doua imi pare ca ghicesc, asa, "ca-n fumul unui vis" de-i zic unii intuitie, faptul ca aceia de-au plecat si-ar mai fi trebuit sa ramana n-au stiut vremea cea buna cand ar fi trebuit sa plece, iar acei / acela de-a ramas n-a stiut-o nici el, zabovind sa-ncerce cumva instrainarea de sine, cum si de cei din jur, in cazul partii dintai sunt oleaca needificata, pentru ca-mi vine a adauga / a spune ca mai inainte de-a sti cand sa pleci (definitiv au ba, chiar n-are insemnatate aici, spre deosebire de cazul partii a doua...) trebe sa dobandesti intelegerea locului in care te afli si sa cuprinzi cu mintea (si) intelesuri care nu-s ale tale...

Pentru ca da, intrebarea ta legata de diferentele dintre Dinca si toti ailalti de i-ai enumerat acolo, mai sus, in text, e cu temei, iar raspunsul care-mi vine in minte este ca da, chiar nu-i mare diferenta! Omul e intr-o mare masura expresia potentiala a posibilitatilor sale, la care se adauga adecvarea la o componenta conjuncturala ce se poate dovedi atat de importanta incat contureaza destine.
Grav este, insa, cred eu, atunci cand omului ii lipseste capacitatea / abilitatea de a se auto-chestiona, identificandu-si erorile. Grava este inabilitatea de a te "extrage" dintr-un context ale carui erori, hai sa ziceam, le-ai putea cumva dibui la timp. Caci acela ar fi momentul in care, daca ai sti si ai putea, s-ar cuveni sa pleci.
Fiindca altfel, cu alt chip, ramai prizonier al unui mecanism eronat care se afla in tine inainte de a se situa inafara ta. Ramai omul unui orizont punctiform, situat la capatul celalalt al unui drum pre-stabilit pe care te poarta, vrei - nu vrei, privirea. Ramai sclavul mintii tale si n-ai cum sti, nici banui macar, ca tre' sa pleci, unde sa te mai apuci sa reflectezi acuma si cand sa pleci?! Ar fi prea mult...

Pe mine m-a amuzat, dar m-a si intristat formularea lui Manea Manescu asezata dintru inceput...Eu as zice mai degraba ca tot ce merita sa stii in viata asta e cand sa iti schimbi lentilele "ochelarilor" cu care citesti viata cu unele noi...mai adecvate momentului din evolutia ta personala pe care il traiesti...Caci altfel risti sa citesti mereu si mereu aceeasi carte, dar situata inauntrul tau, nu in afara, si-ti scapa sensul cartilor scrise de altii..."Regimul nou instaurat, bazat pe puterea muncitorilor, inginerilor si tehnicienilor", zici?!...Asta-i echivalent cu a spune ca a fost un fel de alternanta la putere, iar nu facuta prin mijloace democratice, cat prin simularea (zicem noi acum) a unei Revolutii populare...
Regimului uslash nou instaura-se-va, bazat pe puterea muncitorilor, inginerilor si tehnicienilor (sic!) ii doresc succes! Iara eu, desi sunt la varsta de 36 de ani, imi voi duce pedeapsa pana la capat.
Eu zic ca niciodata, dar niciodata, nimeni nu a stiut cand sa plece. Ori daca a facut-o, atunci s-a inselat asupra momentului...Fapt care ma face sa consimt asupra importantei stiintei plecatului la timp. Cu adaugirea ca ma gandesc ca-i important mai 'nainte de a pleca sa si-ntelegi cu-adevarat de unde anume pleci...Sau nu?!