Ce am inteles eu din revolutia lui Calafat

Thursday, 19 January, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

De la bun inceput tre' sa zic ca nu sunt o autoritate, nu am studiat chestiunea cu cine stie ce atentie si nu am folosit anume surse si resurse privilegiate pentru a-mi lamuri ideile astea, tocmai pentru ca nu mi s-a parut suficient de importanta cit sa merite efortul. E drept ca am fost intimplator prin piata in Timisoara (unde am facut si ceva poze) intr-una dintre zile, e drept ca am mai citit pe ici-pe colo online pe tema, e drept ca am mai discutat cu unul-altul. Nici una dintre astea nu inseamna mare lucru, contrar parerii generale a asa-zisilor "jurnalisti" de azi.

Va scriu deci un articol nedocumentat cine stie ce serios si care-i pe cale de consecinta cel putin la fel de mult despre mine cit e si despre Calafat ala sau suporterii lui (intimplarea ca asa nedocumentat cum se gaseste e de departe mult mai bun decit ce apare prin presa vorbeste bineinteles de trista stare a presei). Ma gindesc ca poate fi un exercitiu interesant, eventual o baza de discutie. Nu-i facut sa fie folosit pentru a inchide gura cuiva cu adevarurile ultime de le contine, dat fiind ca nu avem temeiuri sa-l suspectam de asa ceva.

I. Se propune o noua lege a Sanatatii, ca parte a unui program mai larg de-a modifica legile tarii. Practica asta nu-i specifica noua, ci e o inventie americaneasca de-acum vreo zece ani, se scriu legi intr-o veselie si se "voteaza" fara a fi macar citite. Toata afacerea miroase a finalul sistemului statal asa cum il cunoastem noi, da' asta e pina la urma o alta poveste.

II. Diversi specialisti si practicieni sunt nemultumiti de chestii concrete din functionarea ori aplicarea noului cadru legal. Aceasta chestie-i universala, si-n Romania si-n alte tari, si la legea asta si la toate celelalte, dat fiind ca modelul centralist de-a scoate o singura lege pentru a acoperi o realitate complexa si fragmentata-i fundamental disfunctional. El poate lucra tolerabil atunci cind majoritatea oamenilor sunt lipsiti de voce, dar odata cu Internetul s-au cam schimbat datele problemei.

III. Un specialist reputat si popular pe numele lui Raed Arafat ia atitudine publica pe chestiuni punctuale de interes pentru el. Asta-i marea diferenta fata de celelalte tari si celelalte legi, de-aiurea si de-aici : ca pina acum nu exista un tip de care sa fi auzit multa lume, si care sa se bucure de respectul si increderea multor oameni ca un ce investit personal. De fapt nivelul de incredere publica e un fel de cvasi-zero, incercati sa numiti nu un politician in care lumea are incredere, da' macar un bloger (in afara de mine, mersi, mersi).

IV. Cum chestia se intimpla la televiziune, Traian Basescu nu se poate abtine sa nu intre-ntr-un dialog cu respectivul, spunindu-i pina la urma chestii de bun simt (ca nu e normal sa aduci discutia tehnica-n platoul de televiziune, probabil cel mai inadecvat loc de pe toata suprafata lumii pentru a discuta ceva inteligent ; ca el l-ar fi sustinut si l-ar sustine daca formuleaza obiectii sustenabile).

Chestia asta ridica niste probleme destul de grave. Pe de-o parte la nivel principial vorbind s-ar parea ca legea respectiva este mai degraba buna, si specialistul respectat se situeaza pe o pozitie totalitarista. Pe de cealalta parte chestia asta nu-i neaparat clara, dat fiind ca cele doua parti nu s-au angajat la nici un moment intr-o discutie rationala, preferind din motive obscurei contre pur emotionale. Chiar si daca intr-adevar specialistul se situeaza pe pozitii neprincipiale, e perfect posibil ca el sa aiba de fapt dreptate, in baza unor considerente punctuale si limitate in timp. Evident au fost aduse in discutie si problemele intereselor personale, aparent zisul Raed Arafat (impreuna cu Hurezeanu si cu diversi altii) ar avea poate ceva beneficii pecuniare din chestiune. Eu am cerut niste precizari entitatii care vehiculeaza banii, la care cerere nu am primit inca raspunsii.

V. Cetatenii activi pe Internet s-au apucat sa se agite apropo de eliminarea (prin demisie, dar in tot cazul) specialistului de catre sistem (eventual personificat in lupul cel Basescu). Chestia asta a dus la niste timide iesiri in strada, in soiul eternelor tweetmeet-uri / flashmob-uri asupra carora nu mai insistam ca se stie ma gindesc.

VI. Stinga penibila, reprezentata de exemplu de Bogdan Ghiu, sau de Rogozanu, sau de trupa de putulache adunata in jurul mizerabilului Vasile Ernu, prinzind de veste din Google Trends ca vai, se intimpla ceva s-a repezit sa se bage in seama. Nu-i prima oara, mizeria pe care-au facut-o incercind sa deturneze un protest de la Facultatea de Istorie in luna Noiembrie e exact de acelasi calibru. Practic niste oameni care nu conteaza da' care tre' sa-si justifice totusi cafelele baute se straduie sa vinda chestii care nu le apartin. Unor oameni educati le-ar fi rusine, da' ei nefiind educati n-au asa probleme-n program.

VII. Aflind ca-i rost de imbulzeala, un numar de caftangii si restul agitatilor care au probleme de conceptualizare a autoritatii s-au dus si ei la o plimbare, care sa mai sparga un magazin, care sa mai arda chestii sau sa arunce cu bucati de bordura, doara orice pretext e bun.

VIII. Televiziunile aservite intereselor "mogulilor" s-au grabit sa prezinte toata chestia in termeni elogiosi, pe rationamentul logic dupa parerea lor ca oricine se opune presedintelui li-e prieten. Mai apoi, cind s-a constatat ca nimeni nu da doua parale pe cei doi penibili "presedinti" de paie ale celor doua penibile cvasi-partide verbiajul televizionistic a virat-o brusc in directia infierarii cu minie proletara a iesirilor violente. Fascinant cum s-a schimbat peste noapte protestatarul nobil in "ultras" fioros. Sau, ca sa citam din clasici,

the speaker had switched from one line to the other actually in midsentence, not only without a pause, but without even breaking the syntax

IX. PSD fiind complet lipsit de resurse financiare (8 milioane datorii nu-s de colea) si-a ales sa stea deoparte. PNL primind instructiuni clare de la proprietarul PC s-a apucat de-a adus citiva urlatori in pietele oraselor mai importante din tara, in jurul carora s-a straduit (in mare fara succes) sa structureze o manifestatie populara.

X. GRIVCO tocmai ce-a anuntat ca in parteneriat cu diversi baroni locali (Fenechiu scl) vor transporta ceva spre zece mii de oameni saraci in Bucuresti, unde in schimbul a ceva mai putin de un milion de lei cheltuieli totale sa faca dinsii o megarevolutie care sa spele cumva rusinea de-a fi fost fluierati in piata (Orban fiind printre putinii care-au indraznit sa incerce macar, chestie care spune multe despre barbatia asa-zisei opozitii - si merita subliniat ca Iglas n-a suferit nici pe departe un tratament comparabil). In ce masura planul asta va chiar functiona e dubios, viteazul Crin sta ascuns asa ca nu pare sa aiba incredere in abilitatile organizatorice a [ceea ce a mai ramas din] propriile organizatii.

Cam asta ar fi povestea. Sa-mi spuneti daca am omis ceva relevant.

Si ca tot suntem la aceasta discutie, ma vad silit sa atrag atentia cetatenilor interesati cum se protesteaza corect.

———
  1. Ar fi logic si de asteptat ca una dintre cele doua parti sa aiba mai mult de cistigat limitindu-se strict la partea emotionala pentru ca nu are de fapt dreptate. Ar fi tot la fel de logic si de asteptat atunci ca partea opusa sa iasa cu o explicatie rationala, ca-i in interesul ei. Ori din cauza ca in Romania lipseste cu desavirsire abilitatea de-a comunica rational la nivelul in discutie, ori din cine stie ce cauze care ne scapa calea logica si de asteptat nu a fost urmata. []
  2. Intre timp le-am primit []
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

25 Responses

  1. Va rog sa ma ajutati!!!! !!!!!!
    De duminica ies in strada si nu mai am voce, dar pe noi nimeni nu ne aude de aici, de la Bistrita unde ziarele si televiziunile sunt cumparate, si unde Antena 3 din pacate nu poate ajunge.

    Va rog transmiteti mesajul meu cuiva, oricui care vrea sa-l auda:

    TREBUIE SA LUPTAM PENTRU O CONSTITUTIE CARE SA NU MAI PERMITA ASEMENEA DERAPAJE SCHIZOIDE!

    LEGILE FUNDAMENTALE: A INVATAMANTULUI, A SANATATII SI CODUL MUNCII, SA NU MAI POATA FI ASUMATE DE GUVERN. SA SE DEZBATA CEL PUTIN UN AN SI SA FIE OBLIGATORIU SUSTINUTE DE UN MINIM DE SEMNATURI STABILITE(POATE 2-3 MILIOANE).
    NU MAI PUTEM PERMITE CA LEGILE CE NE HOTARASC SOARTA SA FIE DICTATE DE O MAJORITATE PARLAMENTARA CE POATE FI CUMPARATA SAU SANTAJATA!
    EDUCATIA SI SANATATEA SA DEVINA DOMENII STRATEGICE PENTRU URMATORII ANI!

    ASTAZI IESIM IN STRADA PENTRU CA TREBUIE SA INVATAM CA AVEM DREPTUL SA NE STRIGAM NEMULTUMIREA PENTRU CA ORICE POLITICIENI VOR AJUNGE SA NE CONDUCA SA STIE CA:

    NOI VIERMII SI CIUMPALACII SUNTEM CEI CARE II PUTEM ARUNCA LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI!!!!

    de duminica incoace pe pancartele si pe tricoul meu scrie:

    NU VREM PDL-ISTI, VREM PROFESIONISTI !

    ROMANI TREZITI-VA, AVETI DREPTURI NU DOAR OBLIGATII!!!!

    ATI FURAT DESTUL!!!

    CETATEAN ROMAN,NU VIRME!
    PLATESC TAXE,VREAU RESPECT!
    IMI PASA!

    ieri in sediul PDL am intrat cu un grup de mic de protestatari si i-am spus raspicat domnului Botis, ca sunt intreprinzator particular, ca de 16 ani platesc din exporturile mele miliarde la stat, si ca au furat destul. Ca pentru partii si stadioane, mor romanii azi de foame! Ca nu vreau partii , vreau pensii pentru batrani, vreu respect. Realitatea TV a filmat, nu se transmite nimic!

    Astazi imi voi lua din nou tricoul si pe noua mea pancarta va scrie:

    VA RUGAM SA NE SCUZATI,
    NU PRODUCEM CAT FURATI!

    Nici daca as protesta doua luni in fiecare zi cu alta pancarta nu mi-ar ajunge sa le spun ce ma doare!

    VA IMPLOR TRANSMITETI CUIVA MESAJUL MEU!
    Aici sustinatorii PDL-isti imi scuipa in continuare in fata: Striga, si-asa nu te aude nimeni!

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Thursday, 19 January 2012

    Pai sa fie primit.

  3. Lol, SA BAGAM IN CONSTITUTIE: NICI UN COLT AL ROMANIEI FARA ANTENA 3!!!

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Thursday, 19 January 2012

    Nici io n-am inteles partea aia, adica e drept ca erau niste ace de par mai naspa da' parca se poate chiar conduce pe sosea pina la Bistrita, darmite sa se poata ajunge in general vorbind.

  5. Tits with timestamp or gtfo.

  6. Cum ziceam, ai luat-o pe aratura...

    1. Nu prea esti consecvent cu sfaturile pe care le-ai dat pentru "un blog de succes" (ai bagat cam multe linkuri).
    2. Nu te-ai documentat aproape deloc, dupa parerea mea. Chiar daca recunosti asta din capul locului, nu te-ajuta cu nimic. De fapt, recidivezi, pe tema revolutiei lu` Calafat ai mai scris la fel de nedocumentat (adica prost) si mai-nainte.
    3. Traian Basescu n-are bun-simt, asa ca nu poate spune lucruri de bun simt. Arafat a spus clar de ce a iesit in public si de ce a demisionat. Daca tie ti-a scapat, asta e.
    4. Orice protest, spontan sau ne, poate fi deturnat sau confiscat de mizerabili ca Ernu sau de partide politice. Asta nu inseamna ca esti prost daca protestezi. Pacat ca n-ai zis nimic de incercarea de a deturna protestele in directia ailalta de catre putere.

    Ar mai fi, dar m-am plictisit. Mai cauta si tu.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Thursday, 19 January 2012

    2. Da' concret, ca altfel sa zicem unu' despre altu' ca suntem prosti e si simplu si inutil.

    3. Intr-adevar, asta e.

    4. Nu vad unde-am zis ca esti prost daca protestezi. Zi tu de incercarile respective si-n felul asta iata ca Internetul echilibreaza descrierea si gaseste adevarul.

    Pentru ca internetii nu-s pentru plictisiti.

  8. 4. N-ai zis textual, da izu` calupului de 2-3 articole pe tema cam asta e. Da` stiu ca tu oricum esti elitist (si nu un elitist oarecare, esti cel mai tare), iar pulimea sau prostimea nu conteaza, chiar daca protesteaza. Uite ca mi-a iesit si rima!

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Thursday, 19 January 2012

    Mei, nimeni nu conteaza, indiferent ca protesteaza au ba. Ceea ce nu inseamna ca esti prost daca protestezi, daca gindeam asta ziceam asa. Da' nu esti nici cine stie ce destept de-aia, ca protestezi, mnoa, da-mi voie.

  10. Nimeni nu conteaza individual, desi cazul de la Baia de Aries (il stii?) s-ar putea sa infirme teoria.
    Da` uite ca s-a protestat si proiectu` s-a anulat iar Arafat a fost reincadrat. Deci ceva-ceva a contat. Bine, asta tine tot de lipsa de bun-simt a presedintelui. Stii cum zice poporu`: "Porcului, bunul gospodar ii da din cand in cand cu ciomagul peste rat".

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Thursday, 19 January 2012

    Sub aspectul ala de fapt toata agitatia a dat rezultate excelente. Merita, daca tragem linie, sa stingem niste masini/reparam niste geamuri daca in schimb invatam si ne devine clar ca nu poti tu, putulica numit de la partid sa-l bizii la cap pe unu' care-i specialist, tehnocrat, expert sau cum s-o mai numi. O chestie care de altfel s-a mai zis, da' una e sa se zica si alta e sa se batu' peste rit, vorba ta.

    N-am idee de ce-s inteles gresit, ca adica as sustine ca "chestia n-a contat". Faptu' ca pustimea se excita si simte ca-s zece mii de oameni acolo unde sunt sapte sute e de inteles, da' si faptu' ca eu zic nu ba, relax, is sapte sute ar trebui sa fie de inteles. De preferinta nu in sensul ca ii urasc sau ceva.

  12. "N-am idee de ce-s inteles gresit, ca adica as sustine ca “chestia n-a contat”".

    Poate pentru ca ne mai ia valu` si pe noi astia rationalii :).

  13. ce am inteles eu este ca proverbul cu buturuga mica rastoarna carul mare se adevereste pe deplin. In rest o harababura demna de Romania si romani.

  14. "aparat de muls vaci" aka Cristy The Only`s avatar
    14
    "aparat de muls vaci" aka Cristy The Only 
    Friday, 22 February 2013

    foarte bun articolul si la obiect

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Friday, 22 February 2013

    Articolu' ca articolu', da' sa vezi tu comentariile mei Cristi mei.

  16. Lol tel 0743182643 deci Medica Sol Srl Cluj Napoca, Str. Piezisa 15. Firmele astea studentesti si succesele lor nemasurate online.

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Friday, 22 February 2013

    Ca-n viata, doar ca diferit.

  18. Stomatologie`s avatar
    18
    Stomatologie 
    Saturday, 23 February 2013

    Am intrat din greseala aici ... m-a facut sa rad putin. In orice caz interesant articolul

  1. Ce am inteles eu din revolutia lui Calafat pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Cum zice si titlul....

  2. [...] al oricaror incercari de-a crea false coagulari ale societatii civile (cum ar fi de exemplu recenta prabusire-n ridicol a blocului socialist numit USL) demonstreaza cu asupra de masura teza, imi [...]

  3. [...] sa ascunda totul sub o transparenta teoretizare despre cauzele nobile care l-au scos din birlog : a fost ucis miseleste Calafat de catre agentii stapinirii agenturilor straine, de exemplu. Altfel, daca vre-un grup incearca sa se opuna vre-unei discriminari concrete [...]

  4. [...] aparent nu-i vorba de-o istorie tocmai a calitatii. [↩]Chestie care-mi aminteste de altfel de revolutia lui Calafat. [↩]Un principiu sanatos de care lumea pare ca-n mare a cam uitat. [↩]Tin minte ca onor [...]

  5. [...] back in 1989. You can hardly gather a hundred on any particular topic today, be it gay parades or retirees' rights. Why is that ? Why should that be ? [...]

  6. [...] laughed at Romanians before for their sheer ineffectual derpitude, but this is a brand apart. These people wouldn't qualify as [...]

  7. [...] revolutia lui Calafat ; the USG blue sure as fuck can't put asses in the seats no mo. There was also a "Falung Gong" [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.