Balanta, adica Stejarul
Balantai e un... e o... e o supa de film.
Debuteaza cu o scena de mizerie dementa, oarecum o rescriere intr-adevar a povestii cu vrabiile, doar ca Motul e mortii si nu-i e sot ci tata felinei care nu-i lenesa ci doar dementa. Filmul fanteziei se deruleaza fizic pe perete, si e istorie nu imaginatieiii. Da-n rest, cum zice legenda, tatatat la fel.
Replicile se livreaza ingrozitor - dar ingrozitor! - de prost, abrupt, mai ca se taie unu' pe altu', uamenii nu stie sa ride, nu stie sa plinge, e ceva strepezitor. Nici la bobocii aspiranti la UNATCiv nu vezi asa hal de prosteala. Mai ca nu-ti vine-a crede ca-i film facut cu actori, pare mai degraba fo' incercare de cinematografie de-aia guerilla, cu tineri adunati de prin baruri. Nici macar baruri de-n pizda goala dat fiind ca-n genere striparitele-s mai pricepute de-atit. Si va inchipuiti cam ce impresie face un cirlan incapabil sa-si joace drumul afara dintr-o punga de hirtie intr-un rol care-i cere sa-l fi remarcat cic-un regizor, dindu-i ala un rol. Hai serios, era un orb surdomut ?
Un haos de film care evolueaza intimplator prin evenimente disparate, fara vre-un cap sau vre-o coada da-n fine, din nou cu valoarea documentara. Telefon de-ala. Camasa securistului venit la tara cu portbagajul montat pe plafonul Daciei ca poate se mai lipeste de-un sac de cartofi are culoarea cit si textura exacta a camasii aleia. Per total filmul va prezinta nuda abjectia morala cit si materiala dar mai ales culturala a hoardelor de nespalati vag socializati cit de nivelul unei trupe de cimpanzei care-au fost traitorii-n Romania acum nici un sfert de secol.
Oameni de care preferati sa nu va amintiti, abjectie de care preferati sa nu va amintiti. Cam ipocrit, de altfel, si apropo de care chestie, stiti ca batrinu' Caragiale avea obiceiu' sa-i atraga atentia sclivisitului de Mateiu asupra unei tesituri anumite din tigva astuia din urma, semnul locului unde generatii de servitori au purtat tava ? Mnoa cam asa ceva. Trenul clasei muncitoare, pentru care "ma boule" e apelativul din principiu adecvat cit si general folosit. Si pe buna dreptate.
Nu intrevad un motiv pentru care cineva ar dori sa vada chestia asta, altul decit cele obisnuite.
PS. Kiɐ̯ɡəɡɒː, nu Chirica Gard din Fundulestii de Cimpie, futa-va gardu' & grijania de analfabeti.
———- 1992, de Lucian Pintilie cu Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Dorel Visan, dupa un scenariu de Ion Baiesu, tradusa-n franceza drept Le Chene si-n engleza drept The Oak din ceva motiv. [↩]
- Aia-i o cutie de Maltova in care sfirseste ? Sau ce era asa cu capac patratos ? Ceva ness ? [↩]
- O scena care-i poate cea mai buna abordare intertextualista a mortii lui Bugsy Siegel, si sub acest aspect face o zemoasa analogie Securitate <-> Mafie. [↩]
- Si apropo de care chestie :
[↩]
Thursday, 9 August 2012
@ Mircea Popescu:
Am evocat si eu in treacat in articolul de ieri episodul cu disputele dintre Caragiale si fiu-sau pe tema tesiturii din crestet, desi nu mi-am putut aminti, pana la final, care-i sursa citarii asteia, ca sa o indic mai precis.
Proful de literatura ne-o aducea in atentie mai mereu, nu stiu sigur daca ea nu-i consemnata ca atare de Perpessicius (ori poate de Ov.S. Crohmalniceanu?...nu, nu mai stiu...)
Oricum ar fi, stiu ca de circulat circula in doua versiuni:
Una - cum ca batranul Caragiale i-ar fi zis lui Mateiu, batandu-l cu palma peste crestet : "Simti o tesitura? E urma tavii de baclavale pe care au purtat-o stramosii tai!" si alta, tot de-o seama, cumva, petrecuta in public, cand Mateiu incerca sa-si justifice in fata unora nu stiu ce posibile - confectionate - dovezi ale unei pretinse descendente din nobilimea maghiara, parca, si cand Caragiale senior i-ar fi zis ceva de genul: "Tu nobel? Mai baiete! Stii tu de ce noi cei din familia asta avem tesitura asta pe crestet? Nu stii? Sa-ti spun eu!
Tesitura asta ni se trage de cand stramosii nostri greci duceau pe cap tavile cu cafea si dulceata pentru turci!” :-)
In ciuda ironiilor parintelui sau, insa, tanarul Caragiale s-a dovedit snob si s-a pasionat cu obstinatie de heraldica si figureaza undeva, prin niste consemnari fugare de jurnal, cat de incantat a fost atunci cand a izbutit sa-si inalte deasupra mosiei sale de la Sion - dobandita in urma casatoriei - steagul in culorile verde si galben, cu blazon cu tot...:-)
Thursday, 9 August 2012
Uite o referinta de exemplu in Curentul, semnata Vasile Surcel.
Altfel nici eu nu-i stiu sursa originala, de-aia am si repetat informatia, ca adica stiam si eu de ea independent si deci sa i se instituie o oarecare sustinere.
Thursday, 9 August 2012
Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi-a placut grozav sa citesc corespondenta Mateiului. Era un dandy.
Vorba lui Buck, la M.C. "si lista de cumpārāturi suna delicios"
Thursday, 9 August 2012
Da-o-n fras, era un dandy. Era un pulete penibil, dandy inseamna altceva.
Thursday, 9 August 2012
Nasol, nasol, naspa!
Friday, 7 August 2020
"Si vrabiile viseaza uneori" is a "funny" proletcult short story from the '80s. Leaving the breadcrumb because otherwise nobody will soon be left that can follow the reference web.
Friday, 7 August 2020
The text of the "Si vrabiile viseaza uneori" story being also preserved around those parts (with bonus drama in the comments).
Da' ce voiam eu sa zic e @kokofifi - Cum, da' cum si din ce pozitie + ce miracol reuseste Mateiu' sa para cumva a avea ceva cat de apropiat de un dandy? Tot ce pot imagina pe tema e cel mult
Friday, 7 August 2020
Awww, mi-a mancat commentu', ziceam: "cel mult un fel de dandy with an eye rather than a why si inca si asa, cam doare la imaginatie.
Friday, 7 August 2020
A noa dar mersi, imi si uitasem!
Si kokofifi saraca... noa, pin-o fost tinara o fost mai interesanta, pe urma s-o facut cum zice ala, o tanti cu margele si... noa, s-o mai chinuit cit s-o mai chinuit sa voroveasca lumea-n dela ei, dupa care-o amutit.
E trista viata ; mai trist de-atit nu exista nimica.