De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună". Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?". Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem...

Cam aici suntem dobitoci. Problema lui Solana era evident una de fus orar. El voia un foarte clar de la X la Y UTC pe post de raspuns.

Este, întâi de toate, o degradare a procedurilor. O schimbare de ritm. Totul se face rapid, călătoriile diplomatice sunt scurte, funcţionale şi supra-abundente. Fiecare îşi recită precipitat, cu un zâmbet fals, dosarul. În timpul Adunării Generale ONU e musai să te vezi cu cât mai mulţi omologi. E epuizant şi nu cine ştie ce productiv.

... doar te vezi cu ei.

Da, e o hărţuială extraordinară. La un moment dat, am spus ministrului rus de Externe Serghei Ivanov, înaintea inevitabilei convorbiri: „Domnule, mai puteţi? Eu unul am obosit!" Mi-a răspuns: „Sunteţi al 41-lea astăzi". În clipa aceea, mi-am adus aminte de un film rusesc excepţional, care se numea „Al 41-lea". „Ştiţi - zic - că în tinereţea mea filmul acesta m-a entuziasmat..." „Da - a sunat răspunsul -, dar aveţi grijă că ăla din film a terminat împuşcat." Umor de baricadă... Revenind [...]

Intimplarea face ca nu mai departe de acum citeva ore incercind sa aleg printr-o groaza de filme am vazut unul care se numea "Al 4-lea". Ma uit in sumarul pregatit, ceva prostie cu extraterestrii sunt printre noi. L-am sters, sumar.

Acum vad ca am ajuns de la 41 la 4, ceea ce-mi sugereaza ca lumea se simplifica intr-un mod atroce. Vorba ceea, decit sa fie obositor...

Vă amintiţi, poate, că pe vremea conflictului din Kosovo, o parte a presei autohtone (de la C.T. Popescu la Paler şi Dinescu) bombănea drastic poziţia României. Se spunea, între altele, că fidelitatea noastră faţă de NATO nu ne aduce nici măcar garanţii suplimentare de securitate. Emil Constantinescu a vrut să contracareze această obiecţie şi, după nu mai ştiu ce summit, mi-a spus, victorios: „Am proba că ni se dau garanţii de securitate!"
„Cum aşa? Cum arată?" A băgat mâna în buzunar şi a scos un şerveţel, ca ăla al lui Churchill de la Yalta, pe care Jacques Chirac îi scrisese, la cerere, că România e o ţară prietenă, căreia Franţa îi va fi totdeauna alături. Pentru preşedintele nostru, acest şerveţel era o garanţie de securitate. Nu vreau să-mi închipui ce-o fi gândit „Jacques" când i s-a cerut un asemenea „angajament".

Intiiul dintre cei 15`000 de specialisti, poate cel mai mare dobitoc din istoria Romaniei postrevolutionare.

P.S.: Daca imi ingaduiti, va impartasesc in final si o lectura de duminica:

http://www.adevarul.ro/life/Andrei_Plesu-fost_ministru_de_Externe-_-Am_dovada_existentei_lui_Dumnezeu_0_584941942.html

Nu fac parte din categoria admiratorilor neconditionati ai Domnului Plesu, dar am zambit de cateva ori la lectura acestui interviu, pe care l-am gasit a fi un dialog adecvat unei dupa-amieze de duminica. Daca adaugati la asta si o bruma de rabdare cat sa cititi si comentariile din josul interviului...apoi iaca!, gata-i mini-fresca societatii romanesti de astazi, ezact la fel ca pe Trilema!