Poveste cu oameni saraci

Wednesday, 01 June, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Acum niste timp m-am suit in masina unui taximetrist tinar, genul nevricos sa-i spunem astfel : slab pina la rahitism, cu gesturi iuti, inteligent si foarte volitiv, suparat pe lume nu din indolenta si nici din stupiditate ci din motive mici. Genul caruia o picatura de bere scapata pe nadragi ii strica seara, genul capabil si dispus sa impatureasca o camasa de cinci sute de ori pina-i iese corect ca in desen (si deci perfect capabil sa te caute sa te impuste dac-ai facut un desen gresit, in conformitate cu care nu se poate impaturi camasa), genul capabil sa se defecteze si sa ajunga sa vada o conspiratie dupa fiecare colt (si prin asta genul periculos perfect capabil sa omoare cu securea o femeie nevinovata dintr-o criza de gelozie absurda).

Ajunsi la adresa, n-are sa-mi schimbe. Nu mai retin cit, cincizeci ori o suta de lei. Era destul de devreme, proaspat iesit pe traseu, se scuza ca si-o platit nustiuce dari de-ale lor. Nu-i bai, il pun sa intoarca douazeci de metri pina la un chiosc, ca "oricum vreau sa-mi cumpar tigari". Aveam un pachet, oricum la cit fumez eu... Da' vorba ceea, un pachet de tigari nu strica, in cel mai rau caz il faci cadou, la halu' de foame in care s-a ajuns suntem aproape ca pe vremurile vechi.

Chioscul e un balcon inchis la parterul unui bloc. Lumina aprinsa, usa incuiata. Zdrangan de ea, ca nu stii niciodata cu improvizatiile astea, e incuiata sau pur si simplu nu functioneaza decit daca "o scuturi putin", o apesi nustiucum si alte manifestari ale fricii romanesti de standardizare, pentru ca odata ce-ai cazut la standardizare domnia legii e gata, si de-acolo a fugit tot farmecul si toata mioritareala. Aud gemete pe post de raspuns. Ma uit prin geam, peste tejghea, prin usa din stinga vad o femeie. Calare peste ceva, oarecum potrivita ca intr-o sa. Nu se vede pe ce. Cu titele afara din bluza. Se uita la mine, ma uit la ea. Se ridica si vine incoace bagindu-si titele la loc. Ie-n fusta. Deschide usa. Intru.

Se uita la mine. Ma uit la ea. "Un pachet de Rothmans". Zece lei nustiucit. Ii dau banii. Imi socoteste restul. Ii las monezile. Ies. Ma sui la loc in masina. Taximetristul porneste. Eu ma uit la el si-i zic mei, asa ceva n-ai vazut. Vinzatoarea se futea cu unu'. Tipul e destul de agitat, se cam bilbiie. Ma intreaba daca mi-o vindut tigari. Zic ca da.

Intre timp am si ajuns, dau sa-i platesc, se precipita : sa-i dau doar cinci lei, ma roaga frumos, si-o tigara, ca n-o avut de tigari. Il vad, ii lipsesc, probabil ca-i invatat sa porneasca ziua cu o cafea tare si-o tigara doua asa, pe stomacul gol, sa se asigure de-un ulcer pina la treizeci de ani, ce gastrita, aia-i pentru femei. Ii lipseste.

Bonul e opt lei si ceva, cam pe-acolo bate ori de cite ori fac drumul asta, opt si-un pic, noua fara ceva. Un pachet de tigari e zece si putin. Eu sunt un om care nu-s capabil sa fumez pachetul ce-l am deja, da' nici nu-mi pasa daca mai cumpar unul in plus, de care n-am nevoie. El e un om caruia ii pasa. Ii pasa atit de mult incit mai se bilbiie, nu de la testosteron ci de la nicotina. La virsta lui e totusi o chestie. Si el e dispus sa-mi ofere trei lei, o treime din pretul unui pachet, pentru o tigara, cind in pachet sunt douazeci.

Pentru ca el e un om sarac, si oamenii saraci traiesc intr-o alta lume. In lumea lor totul e mai scump, mai dificil, mai complicat. Eu pot oricind poftesc sa-mi bag miinile in buzunare si sa refuz. Orice, absolut orice. Daca nu-mi convine pretul nu cumpar, nu stau eu in x sau in y. El nu poate. El sta in x sau in y. Si neavind nici o putere in negociere, plateste trei lei tigara de cincizeci de bani, cind e prins la o inghesuiala.

Si e prins la cite o inghesuiala in fiecare zi, eventual de mai multe ori pe zi. Intreaga organizare a societatii in unele state (ca de exemplu, Statele Unite, si inca dintotdeauna, nu de ieri de azi) exista in vederea prinderii saracului la cite o inghesuiala. Punerii lui in pozitia in care da trei lei pe-o chestie de cincizeci de bani. Dupa o vreme reflexul e atit de bine incastrat incit nici nu mai tre' sa-i zici nimic, se ofera el singur, stie care-i programul : el are nevoie si eu il belesc. Un tinar socializat cu succes.

Poate ca nu socializat intr-o societate in care e o placere sa traiesti, da' chestia-i ca numa' unii dintre noi isi pot permite sa aleaga.

Solutia, in caz ca va intrebati, este incapatinare. Foarte, foaarte multa incapatinare. Incapatinare in gradul ala in care-ti infigi scobitori sub unghii si le dai foc doar asa, de chestie. Solutiile paleative sunt mircea badea, daca sunteti mai astenici, sau unu' de calarit in camaruta-depozit pe la zece ceasuri dintr-o dimineata ploioasa daca sunteti mai senzuali.

Sau ma rog, tutunul cica face minuni.

Category: La pas prin lume
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

8 Responses

  1. Ma gandeam ca la final ne servesti o concluzie de genul: era sotul vanzatoarei...

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 1 June 2011

    Pai poate sa fi fost, da' logic vorbind cine si-o pune matrimonial in conditiile alea ?! Nu zic ca nu se poate, da' pare improbabil.

  3. Sau încerca să compenseze pentru că n-o avut el să-ţi schimbe.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 1 June 2011

    Apai sigur, e posibil, nu pretindem realitatii sa se muleze perfect pe reprezentare, ca nu suntem dadatroll aici.

  5. tare asta cu calaritul... material de PA

  1. [...] Mircea Popescu : Acu fa-mi placerea si publica discutia ca se linkeaza perfect la ultimu’ articol. [...]

  2. [...] E clar ? Se intelege ? Deci, tu Gheorghe, taximetrist, il ciupesti pe un fraier de la aeroport. Faci cit ii fi facind, o mie de lei. Ala care iti vinde tie uleiul te ciupeste si el. Profesoara de la scoala unde iti trimiti copilu’ te ciupeste si ea. Vinzatoarea de la colt te ciupeste. Si asa, din ciupitura-n ciupitura ajungi tu sa te rogi de mine. [...]

  3. [...] Poveste cu oameni saraci [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.