M-am distrat copios citind jurnalul unui soricel

Friday, 30 December, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Pe mine ma distreaza sa urmaresc tipi de inteligenta medie si abilitati normale straduindu-se ei asa cu onestitate sa ia dom'le lumea asta in piept, ma-ntelegeti, sa aplice metoda stiintifica, sa isi largeasca orizonturile si sa se imbunatateasca ca indivizi, in scurt, ma amuza optimismul eficient al omului obisnuit.

Cel mai recent exemplu in acest sens se numeste Petre Birlea, un cetatean preocupat de psihologie si fotografie localizat prin Norfolk (si aparent complet incapabil sa-si transforme capatina intr-un overlay, da' aia-i alta discutie). Sa citim impreuna din "Intalnire cu un psihopat" :

Imaginează-ţi – dacă poţi – cum ar fi să n-ai deloc o conştiinţă. Să nu ai sentimente de vinovăţie sau regret, indiferent de ce faci, niciun fel de grijă pentru bunăstarea celor din jur, inclusiv a prietenilor şi familiei uneori. Imaginează-ţi cum e să nu te lupţi niciodată cu ruşinea, nici măcar o dată în întreaga ta viaţă, indiferent de cât de egoist, nepăsător, abuziv sau imoral ai fost cu ceilalţi. Şi prefă-te că ideea de responsabilitate ţi-e complet străină; o vezi doar ca pe-o povară dusă în spinare de ceilalţi fraieri creduli din jurul tău.

Asa-i ca suna bine ? Mnoa, nu e tocmai asa de simplu precum isi inchipuie betacetateanul. Tot asa cum a avea o groaza de bani nu-i deloc similar cu ce-si inchipuie negrisorii salarizati c-ar fi sa ai o groaza de bani. Ma rog, detalii, trecem.

Estimaţi cam la 4% din populaţia generală, cu prevalenţă mai mare la bărbaţi, sunt diagnosticaţi cu etichete diferite de manualele de psihiatrie DSM-IV şi ICD-10 (pentru cine vrea să despice firul în 4, click aici). Tulburarea e considerată de mulţi specialişti incurabilă.

Asteptam cu sufletul la gura momentul revolutionar cind pseudostiinta psihologiei va reusi sa trateze medical sanatatea. Pina la acel glorios moment salutam cu caldura reusitele pe care le inregistreaza zi de zi in tratarea medicala a banalitatii. La cit au mai ajuns raportarile de epidemiologie psihica, doua treimi din populatie ? Trei sferturi ? Nu mai retin, da-n tot cazul, psihologia se adauga astfel lungii pleiade de astrologii si frenologii care se percep pe sine drept benefice oricui. Chiar si aluia care-a beneficiat deja. A, si cica untura de sarpe face tare bine.

Săptămâna asta am plătit o sumă frumuşică să intru la un seminar de “seducţie”, ţinut în Bucureşti de doi reprezentanţi de vază din comunitatea internaţională. E o sectă cu care am o relaţie veche, în interiorul căreia am dat de oameni de mare omenie şi inteligenţă superioară, dar şi de mulţi dubioşi, cum era de aşteptat.

In caz ca va intrebati daca exista idioti care sa chiar plateasca onorarii idiotilor alora, acum aveti raspunsul : da, exista. Stiu ca nu pare credibil chiar si cu animalu-n fata, dar asta este, optimismul eficient al omului obisnuit e un fapt ineluctabil. Si, vorba psihopatului, e imoral sa-i ingadui unui fraier sa-si pastreze banii (expresia se regaseste si-n cultura de biznis, unde ia forma "you never leave money on the table").

“Mâine va veni prietenul meu, Marius, din Ucraina. Veţi trece printr-un proces radical de brainwashing. Fiţi pregătiţi, va fi foarte intens!”. Apoi ne-a spus o poveste despre Marius, ca să înţelegem cât de departe a ajuns el în relaţia lui cu femeile. Dincolo de faptul că şi-a tras-o cu sute de femei de jur împrejurul globului (pe unde işi ţine seminarele), Marius are un apartament frumos în Londra şi o gagică super bunăciune – fostă stripper-iţă într-un club. “Când am fost în vizită la el s-o cunosc”, spune BadBoy, “tipa mi s-a prezentat spunând “I am Mario’s sex toy”.

Marius şi-a “dresat” prietena atât de bine, încât nu iese niciodată din vorba lui. Au o relaţie “deschisă”, în sensul că el poate să şi-o tragă cu câte fete vrea, iar ea nu are voie să iasă din vorba lui. I-a dat o listă cu afirmaţii (el le numea “mantre”) pe care era obligată să le repete de 3 ori în fiecare zi. Printre afirmaţii se numărau “Tu eşti stăpânul meu şi te venerez”, “Scopul meu în viaţă e să-ţi satisfac orice fantezie” şi “Sperma ta este hrană pentru mine”. Câteodată, când pleacă de acasă, o lasă legată printr-un colţ pe undeva (“She’s happily tied, waiting for me”, în cuvintele lui). Nu se ştie cum o cheamă, se face referinţă la ea doar ca fiind “Mario’s Sex Toy” – şi aşa îi rămâne numele. Băieţii de la seminar aplaudă şi se uită cu admiraţie. Eu văd un prim semn de exclamare aici (control freak alert!), dar aleg să nu judec încă, să fiu imparţial şi deschis la ce urmează…

Chestia ma amuza din urmatoarele motive :

  1. Peanuts, cum zice englezul, adica o nimica toata. Nu ma voi apuca de concurs putoiesc cu putoii, da' sufice sa va zic ca nu impresioneaza chestia, nici pe mine, nici pe fete. Tipul ori isi cauta incet-incet drumul spre D/s ori si l-a gasit deja si-l vinde drept altceva unor tristi prea marginiti ca sa recunoasca contextul si sa inteleaga ce se intimpla. In tot cazul nu-i mare chestie sa te divinizeze una, as putea spune ca-i o sarcina triviala. Marea problema e sa faci pe urma ceva cu asta, si iata cum revenim la observatia de la inceput : a fi bogat nu e egal cu ce-si inchipuie saracii despre bogatie. Daca tu ajungi s-o pui sa te divinizeze ca sa te simti tu bine ca esti divinizat si sa-ti mai compensezi din complexe aveti ambii probleme grave, si ce-i mai trist e ca probabil le va plati ea.
  2. Metoda e proasta. Sigur ca se pot obtine rezultate rapide si "impresionante" punind fata sa repete fraze. S-ar obtine rezultate si mai tari pe filiera asta tinind-o incuiata intr-o cutie de doi metri cubi si aplicind tot restul metodelor de depersonalizare. Totusi, o sclava depersonalizata nu-i cine stie ce preferabila unei figuri decupate din carton vopsit. Sigur, pentru cetateanul mediu o femeie adica desenata e net preferabila unei femei reale, dat fiind ca-i mai putin inspaimintatoare, da' daca avem pretentii la suprematie in lume nu putem sa ne ascundem astfel dupa deget. Miza ingenunchierii fetei e sa-i recuperati in mod armonios personalitatea, facind din ea mai mult decit fusese, nu reducind-o la perfectiunea unui automaton. Nu contesta nimeni ca fericirea-i o traire strict subiectiva si ca atare fata poate fi facuta sa fie fericita complet independent de "vointa" ei, tot asa cum poate fi educata sa juiseze la ordin (si numai la ordin) si asa mai departe. Da' astea sunt pina la urma niste monezi cam calpe, si-i si destul de trist s-ajungi sa le vinzi pe la ceva seminarii obosite cu distrusi de treizeci si ceva. Mai bine o prostituezi direct, e mai onest, e mai elegant si probabil ies mai multi bani decit din voroveli aiurea.

Deşi nu sunt întru totul de acord (parcă “femeia” e, totuşi, un concept mai vast…), aleg să rămân în continuare imparţial, mergând pe ideea că avem de-a face cu un joc, un soi de exerciţiu de schimbare a frame-ului mental – menit să-i desensibilizeze pe băieţi atât de mult încât să-i scape şi de ultima urmă de emoţie faţă de “oponentul” perceput. Practic, să-i ducă într-un stadiu în care să poată acţiona “la rece”, cum ar veni. Ce să zic, poate că probleme grele cer măsuri drastice, let’s give them the benefit of the doubt.

Atita se tot caca pe el... asta-i partea cea mai amuzanta, in caz ca va intrebati.

“Femeia vrea să fie dominată, să fie răvăşită când faceţi sex cu ea.” (lucru care e, de altfel, adevărat!) “Numai că atunci când i-o trageţi în cur prea brutal, e posibil să-i sângereze găoza şi nu vă recomand să-i faceţi cunilingus – mai ales dacă are hepatită C”. Seria de sfaturi continuă cu chestii de gen “Dacă o trageţi prea tare de păr şi i-o înfigeţi prea mult în gât, e posibil să vă vomite pe pulă.”

Si partea asta-i amuzanta. Imi evoca o intimplare mai veche, cu copchii care se laudau ca stiu ce-i aceea.

Ne strângem fiecare lucrurile şi ne pregătim să plecăm. Mă simt stors de energie, ba chiar un pic ciudat şi inadecvat. O confruntare cu un om atât de dominant, cu credinţe atât de ferme nu e un meci uşor, mai ales când publicul pare să te huiduie şi el din priviri din toate părţile.

Le lol.

In loc de concluzie, problema care-ncoroneaza intregul ansamblu : alocarea statutului dominator/submisiv dupa gen, cu asteptarea conexa ca toti barbatii vor domina si toate femeile se vor supune este un ce absurd. Cinci procente maximum maximorum din totalul populatiei ar putea in principiu sa domine, daca ar avea chef s-o faca (ceea ce inseamna ca s-ar gasi dispusi sa investeasca tot efortul necesar ca sa atinga un minim de competenta cit sa merite si sa se poata practica-n minima siguranta - cu alte cuvinte faptul ca cinci la suta dintre pustani ar putea avea talent la fotbal nu inseamna ca Romania va produce vre-odata o suta de fotbalisti intr-un an), si ceva in jur de jumatate isi doreste intr-o mai mare sau mai mica masura (in general mare si foarte mare) sa se supuna. Asta lasa la o parte o buna sectiune a populatiei care n-are tangente cu toata problema (sau cu sexul, sau cu socializarea, sau cu ratiunea, sau cu diverse chestii, nu-i nici motorul numit indeobste pizda blagoslovit cu eficienta egala cu unitatea, mai da si el rateuri si rebuturi, cam 50-50 daca e sa fim cinstiti) si avind in vedere ca fiecare Dom competent se poate ocupa de duzini si nu de mii de supusi rezulta destul de clar ca solutiile propuse nu-s de fapt solutii la problema luata spre rezolvare.

Solutiile reale sunt alea banale, comunicarea, relaxarea, maturizarea, alea.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. Vezi ca-i futut un tag la link acolo sus.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Friday, 30 December 2011

    A mersi.

  3. da. il stiu pe Petrica...

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Friday, 30 December 2011

    Daa ? Si cum ie ?

  1. [...] fiind nascut poet precum si la sat toata lumea s-a luat dupa el era un tip asa mai... sa zicem dezinteresat de problemele celorlalti. El fusese coleg inca din scoala si ramasese bun prieten cu unul dintre agenti, un cetatean [...]

  2. [...] Motivul nu are absolut, dar absolut nimic de-a face cu aberatiile descrise la mina a doua de soricelul de care-am vorbit recent. Motivul este ca selectia unei partenere nu-i degeaba legata-n mentalul [...]

  3. [...] tipilor care platesc bani pentru a invata cum sa seduca femei dupa care se uimesc ca li se spune sa nu le bage-n seama, cu multa emfaza si ambalat in mult sclip. Ce altceva ar dori sa li se spuna, totusi [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.