London Labour and the London Poor

Sunday, 17 July, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

"London Labour and the London Poor", adica "Muncitorii Londrei si Saracimea din Londra" este titlul unei compilatii de articole scrise de un jurnalist (Henry Mayhew) dintr-o vreme (1840) si dintr-un loc (Londra) unde si cind jurnalismul insemna ceva respectabil. Textul este disponibil online, de exemplu de la Tufts, si cred eu ca-i un exercitiu util daca dorim sa intelegem niste chestii. In particular tema directa, sigur ca da - adica ce-i ala capitalism si cum functioneaza el, ce-i aia urbanitate si cum functioneaza ea, chestii de baza - dar in subsidiar si cite ceva despre situarea noastra relativa in raport cu civilizatia Europei. Pentru ca uite cum din 1840 pina in 2011 au trecut o suta si saptezeci si unul de ani, si cel putin in ultimii douazeci noi am avut diversi puii vii nascuti de gaini, diverse crucisatoare de presa, diversi geniali si autentici, da' n-am avut un Mayhew, precum n-am avut pe nimeni care sa scrie o monografie a vietii claselor de jos, in Bucuresti, in Cluj, in Botosani sau in Hunedoara. Probleme destul de importante, de altfel.

Iar sub aspectul profesional, imi permit sa insist si sa subliniez ca intr-o tara, intr-o limba si intr-o cultura in care nu exista un prapadit de Flesch-Kincaid nimeni nu are dreptul sa se declare sociolog, nici doctor in sociologie, nici masterand in sociologie, nici licentiat in sociologie. Pentru ca nu exista baza culturala pe care asemenea titluri sa se poata intemeia, iara sociologia e cel mult in faza de preocupari amatoriste ale unor filfizoni cu prea mult timp liber. Tot astfel, intr-o tara, intr-o limba is intr-o cultura in care nu exista LLLP nimeni nu are dreptul sa se declare antropolog, sau doctor in antropologie, sau masterand in antropologie, sau licentiat in antropologie. Tot pentru ca nu exista baza culturala pe care asemenea titluri sa se poata intemeia, si tot pentru ca filfizoni cu prea mult timp liber. E foarte simplu de altfel, usor de urmarit, usor de inteles : nu exista plutonier fara pluton, nici general fara armata, nici gradinar fara gradina, nici sofer fara masina, nici spitar fara spitarie nici tobosar fara tobe nici berar fara berarie si-asa mai departe.

Si-acum, pentru incurajarea tinerimii potential studioase si eventual emininke, care poate - cine stie ?! - ne va scoate din marasmul in care iata, neputinciosi, aculturali, inutili ne tavalim, am sa traduc o bucatica de-acolo, intitulata "Of the Habits, Opinions, Morals, and Religion of Patterers Generally", adica "Despre obiceiurile, opiniile, morala si religia retorilor de strada* in general".

Daca exista un simbure de adevar in frenologie, blogerii sunt binecuvintati cu o insemnata cantitate de stima de sine, din care observatie intrebarea legitima se naste daca intr-adevar e vorba de-o posesie naturala sau pur si simplu de-o autostimulata simulatie. A gasi un raspun nu-i chestie simpla, si intr-adevar persoanele in a caror proprietati rezida se gasesc foarte adesea in completa necunostiinta asupra istoriei, si in destule cazuri asupra profesiunii chiriasilor lor.

Eu cred ca blogerii pot fi impartiti in trei clase. In primul rind, cei care s-au nascut intr-o familie asezata si au fost educati ca atare. In al doilea, cei ai caror parinti s-au prapadit si le-au oferit foarte putina educatie. In al treilea, cei care, indiferent de istoria lor personala, nu doresc sa fie ori sa faca altminteri decit ce tine de viata pe drumuri. Voi arunca o privire asupra primeia dintre cele trei clase, presupunind ca au fost leganati in poala abundentei, si educati inspre stiinte si virtute.

Daca acesti oameni ajung pe strazi, ei devin, cu ocazionale exceptii, cei mai mizerabili si cei mai needucabili. Am locuit intr-o vreme intr-o casa modesta, in care locuiau la un moment dat cinci studenti la Universitate, trei chirurgi si citeva feluri de functionari desfundati, precum si alte soiuri de oameni cu profesiuni. Obiceiurile lor erau in general imorale pina la ultima treapta, injuraturile lor mai oribile, extravagante si exagerate decit orice am auzit. Erau stupizi in ce priveste logica, dar foarte originali in ce priveste obscenitatea. Cei mai multi batjocoreau Biblia, sau ii perverteau versetele pentru a scuza frauda, pentru a justifica violenta, sau pentru a-si construi scuze pentru lipsa autocontrolului si lipsa cuviintei.

Va parea ciudat ca acesti oameni educati, atunci cind ajung pe strazi, in general vind articole care nu au nici o legatura cu literatura, si foarte slaba legatura cu arta. Cei doi frati care vind acea pasta miraculoasa care scoate petele de grasime din guler impingindu-le mai adinc in tesatura au fost amindoi studenti la Christ's Hospital. Erau in anul doi la limba greaca si ar fi putut urma cursurile universitatii, dar citeva vizite la festivalurile suburbane, cu acompaniamentul lor de scene delabrate le-a dat o inclinatie pentru viata de vagabondaj, pe care probabil n-o vor invinge niciodata. Barbatul foarte inalt (precum citiva altii) care vinde brice si pasta intr-un stal rosu cu aparenta de pagoda a fost ucenic al unui chirurgh in Colchester, cu un premiu de 300 de guinee, iar barbatul mititel cu figura negricioasa, care vinde pusculite pentru copii si capcane pentru sobolani este fiul unui tapiter din Bath, fost magistrat al orasului, care s-a prapadit intre timp. Sarmanul a fost student la drept, si-a tinut doua semestre la Trinity Hall, Cambridge.

Multe cazuri similare pot fi mentionate, cazuri bazate pe observatii reale si experienta nemijlocita. Ceva lumina poate fi aruncata asupra acestui subiect aratind modul in care un prieten a fost initiat in "arta si misterul blogingului". "Am trait", zice el "mai mult de un an in mijlocul vinzatorilor si vagabonzilor, care se aduna in ciurde promiscue in imobile cu chirii mici. Intr-o dupa-amiaza imi luam ceaiul la aceeasi masa cu o mina de blogeri. Ei ma priveau cu suspiciune, dar, hotarit sa le aflu treburile, am aruncat singurul cuvint in cant pe care-l stiam. Ei vorbeau de-a merge la Chatham. Eu atunci i-am intrebat "where do you stall to in the huey?", ceea ce tradus cinstit ar insemna "unde se adapostesc in oras". Convinsi ca-s "musca", unul dintre ei a raspuns "lasam betivul si ne furisam in leagan in toba neagra". Dupa o altercatie cu motata chestiei (adica, chelnerita) pornita de la petele de pe un cutit au furculita, noua mea cunostiinta s-a apucat sa se aranjeze pentru munca noptii. Am fost acceptat intre ei treptat, si va dau dinjos un vocabular al cuvintelor pe care le folosesc unii catre altii :

Carapace de crab = pantofi ; zmeu = hirtie ; cuiburi = diverse ; lipicios = ceara ; toff = domn ; burerk = doamna ; camasot = preot ; brindusa = doctor ; bluff = pretext ; balsamos = nebun ; eticheta de moara = camasa ; etc

Cantul sau slangul blogerului nu este acelasi ca si cantul vinzatorului din piata, ci are un sistem propriu. Ca si in cazul pietarilor, este atit de incilcit cu observatiile lor generale, in timp ce expresiile obisnuite sunt atit de stilcite si chinuite incit cu exceptia cazului in care se angajeaza in negocieri de afaceri cu publicul ar putea parea straini.

Eu va recomand cu caldura lectura integrala. Este instructiva, nu doar pentru cei interesati sa priceapa mai in profunzime problemele, sperantele, nevoile si lipsurile saracimii oraselor de astazi, c-or fi ei blogeri, studentasi de universitate sau vagabonzi anonimi prin orase universitare, ci si pentru cei capabili de-a se amuza cind vad negri zimbind buzat pe ecranele televizorului, cu aparenta ferma convingere ca ei au prasit pe lume vorba "crib", altfel in uz bine mersi si-acum doua secole, pe cind strabunicii lor inca stringeau bumbac in genunchi prin gloduri.

Si-n plus, nitica lectura n-a daunat inca nimanui.

---------
* Un scurt citat explicativ : "Vinzatorii stradali de articole de papetarie, literatura si obiecte de arta sunt diferiti de toti ceilalti vinzatori stradali prin educatia lor, care fara a fi absolut universala este totusi comuna sectei. Ei constituie o clasa de oratori publici cunoscuti astazi drept "patterers", si inainte numiti "mountebanks", oameni care, dupa vorbele lui Strutt, se straduiesc "sa-si marite marfurile prin vorbe mari si discursuri pompoase in care nu se pune multa baza pe adevar sau buna cuviinta".

Banuiesc ca atita ar fi suficient pentru a reduce emfaza oricui are impresia c-o fi inventat blogul de agentie.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. Ai mare dreptate cu acest articol amplu si incisiv!

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.