Burlesque

Tuesday, 20 December, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Filmuli este un remake recent dupa Showgirls. Ma rog, el nu recunoaste ca-i remake, da' asta putin conteaza : atunci cind exista un avatar al unui gen toate produsele genului respectiv sunt de facto remake-uri. Vrind-nevrind, pentru ca in situatia respectiva putin conteaza intentia, declarata sau nedeclarata. Rezultatele sunt oricum fixate dinainte.

In incercarea de diferentiere, Burlesque foloseste strategia brandingului. Nu livreaza material nici pe departe la nivelul (de altfel inegalabil in practica) la care livreaza Showgirls, dar incearca sa livreze altceva. Ceva imaterial. Ca atare nu distribuie pizde competente, doritoare si dispuse sa se expuna profesionist, ci distribuie cintarete, incompetente ca pizde, nedoritoare si nedispuse sa se expuna fie si amatorist (ca profesioniste clar nu-s, oricit ar face ele pe fetele de lume). Care cinta, pe teoria ca o muie mediocra prestata-n timp ce desenezi e cumva superioara unei mui competente prestate-n timp ce te concentrezi pe pula. Traznaia asta nici macar nu-i noua, romanii o practica de sute de ani, italienii de mii.

Acestea fiind zise, sa recunoastem ca oameni cinstiti ce ne aflam ca intr-adevar, sub aspectul stilului, a finetii, Burlesque se descurca bine. Scena in care Barbie (nici n-am stiut cit de fada si lipsita de continut e Aguilera, practic poate fi trasa-n orice forma, vopsita-n orice colorscheme fara dificultati de nici un fel) se intilneste cu Cher, si-si traieste seductiaii pentru care se pregatise de altfel indelung e cel putin acceptabila. Scena-n care starul mai ca se bate cu inlocuitoarea e si autentica si convingatoare si reprezentativa si ce mai doriti. Scena in care cateaua tinara trage de mineca cateaua batrina s-o bage-n seama cit sa-i arate ca nu mai ie pui de-acum e absolut autentica, am vazut-o ca atare in mai multe rinduri, se poate lua ca istorie pentru ca fictiune nu-i.

Pe scurt, filmul e facut de adulti pentru adulti (sau daca nu chiar pentru adulti, dat fiind ca adultii nu-i baga in seama, atunci pentru copii suficient de naivi cit sa le crediteze fictiunile despre lume si viata). Are mai multa profunzime, se cunoaste experienta-n atingerea rutinata a limitelor, e o chestie coapta, cel putin pe dinafara. Sigur ca sufera la capitolul entuziasm isteric, sigur ca-i pe alocuri lenes unde-ar trebui sa manince jar, pe alocuri rotunjit unde-ar trebui sa fie suplu si-n general sufera de toate problemele care imping barbatii spre adolescente-n curgerea nemiloasa a vietii. Totusi, uneori merge. Mai ales intr-o zi lenesa, intr-o zi de pauza, intr-o zi de refacere dupa tumbele si exploziile companiei tineretii.

Pacat ca Aguilera n-are voce.

De asemenea pacat ca se joaca o carte necistigatoare. Chestia amuzanta e tocmai ca-n pofida pojghitei de aparenta maturitate, filmul asta e semnificativ mai imatur decit originalul pe care incearca sa-l repuna in scena. Care original, in pofida aparentei de imaturitate, e mai copt, mult mult mai copt pe dinlauntru. Aceasta imprejurare dubleaza de altfel in mod amuzant situatia perfect identica in care se gasesc de cind lumea femeile "respectabile" si sfioase la o virsta, treizeci si-ncolo fata cu "tirfulitele" iresponsabile la o alta virsta, douazeci si sub. Privind din exterior impresia generala e ca maturitatea-i o constanta care cu trecerea timpului curge din afara spre exterior probabil sub efectul nemilos al aceleiasi forte care suge fermitatea afara din sini, stralucirea afara din ten, curajul afara din spirit si asa mai departe. Fatucile astea atente sa nu scape cumva vre-un sfirc pe-afara, sa nu se futa cumva din gresala, sa nu se distreze, sa nu zica nici unui lucru pe nume si-asa mai departe sunt mai copile, mult mult mai copile decit animalutele dezlantuite de dincolo, care nu stiu si nici nu-s interesate de altceva decit cum sa-si puna titele-n farfurie si sa inghesuie mai multa pula-n unitatea de timp (ca spatiul e extensibil).

Asta este.

PS. "No! Nooo. Alright, take her and remove her." I've done that.

PPS. Nimic nu zgirie mai urit sira spinarii cetateanului lumii decit s-auda niste proaste de la America cum pronunta Burlesque si Agent Provocateur de parc-ar fi scrise cu chirilice-n chineza.

———
  1. Burlesque, 2010, de Steve Antin cu Cherilyn Sarkisian, Christina Aguilera. []
  2. Autoseductie, ca toate seductiile. []
Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. [...] Burlesque [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.