Analiza tehnica

Wednesday, 21 December, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Analiza tehnica este implementarea-n finante a teoriei ca tot viitorul se gaseste deja continut in trecut.

Aceasta teorie nu-i un lucru nou, ci dimpotriva, se gaseste continuta-n trecut cel putin din perioada scolastica daca nu chiar si mai devreme, pe la greci (posibil sa fie da' acum pe loc nu-mi amintesc concret). Ea este corecta in exact aceeasi masura in care este si gresita, dat fiind ca nu-i decidabila, deosebindu-se astfel de propunerile teologice (existenta unei divinitati, de exemplu) care sunt decidabile, fiind gresitei.

Formele concrete in care se implementeaza insa teoria cea nedecidabila sunt toate fara exceptie (si cu necesitate) gresite, in principiu nimic mai mult decit o metoda complexa de masturbare intelectuala. Daca ar fi sa-l citam pe Warren Buffet pe tema am zice ceva de genul "analiza tehnica nu functioneaza pentru ca si daca tii graficele cu capul in jos tot aia iese", dar noi vom prefera sa-l citam pe Saul Lieberman, observind ca pe Trilema e interzis sa se predea timpenii. Istoria timpeniilor, in schimb, aia-i scholarship si deci cuser.

Articolele care urmeaza sunt pe cale de consecinta niste eforturi culturale, plimbari alene pe ogorul istoriei gindurilor oamenilor, si nu niste incercari tehnice, retete de imbogatire facila in virtutea unei superioritati intelectuale atit de superficiale precit este de imaginara. Nu veti invata deci cum "sa faceti bani", eventual "tranzactionind" neaparat "online" la bursa si-asa mai departe. Veti invata, poate, cum sa rideti, sau macar de ce, sau daca nici atunci cu siguranta sa recunoasteti cind va pierdeti timpul (nu neaparat pentru a nu vi-l mai pierde, ci pentru a vi-l pierde stiind ca-l pierdeti). Veti invata cu alte cuvinte sa muriti, scopul dintotdeauna al culturii.

Ca atare ele nu prea sunt nici adecvate nici recomandabile tineretului, nu in sensul ca includ cine stie ce secrete de la care-i retin adultii, ci pur si simplu pentru ca-s plicticoase, neinteresante, insuficiente si, evident, o pierdere de vreme. Spre deosebire, bineinteles, de activitatile pe care le descriu, care nu-s o pierdere de vreme, ci o pierdere de timp (ceea ce-i cu totul altceva).

Discutia noastra incepe cu zisele candlestick-uri, care literalmente inseamna luminari, da-n context noteaza un mod particular de-a desena un grafic.

Dindu-se o functie continua pe un interval oarecare, modul traditional de a-i trasa graficul e sub forma unei linii care raspunde punct cu punct de valoarea functiei pentru argumentul respectiv.

Aceasta nu este bineinteles singura metoda de-a desena valorile unei functii. O metoda alternativa ar fi de-a construi o histograma a valorilor functiei pe intervale ale argumentului convenabil alese. Zisele luminari sunt un stil particular de-a reprezenta grafic aceasta histograma : se imparte argumentul in intervale convenabil alese, si apoi se deseneaza in fiecare interval cite o structura compusa dupa cum urmeaza : o linie verticala subtire de la valoarea maxima la valoarea minima, o linie verticala groasa de la valoarea functiei la inceputul intervalului pina la valoarea functiei la sfirsitul intervalului. Aceasta linie groasa se coloreaza diferit pentru cazul in care prima valoare e mai mare fata de cazul in care prima valoare e mai mica.

Despre desenul astfel rezultat se presupune in anumite subculturi c-ar avea niste proprietati magice in sensul prevederii viitorului prin "semne", in a caror discutie vom intra in articolul urmator.

———
  1. In cazul particular al exemplului dat, existenta divinitatii este o teorie gresita pentru ca nu foloseste corect operatorul "exista", incercind sa-l aplice fara referent concret. []
Category: Actiuni si Optiuni
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

15 Responses

  1. Chiar "plicticoase, neinteresante, insuficiente si, evident, o pierdere de vreme"?

    Bănuiesc că-l ştie deja toată lumea (şi dacă nu, ar trebui), but still:
    http://www.ted.com/talks/hans_rosling_shows_the_best_stats_you_ve_ever_seen.html

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    You either have JavaScript turned off or have an old version of the Adobe Flash Player. To view this video you need to get the latest Flash player. If you are on a mobile device, you may be able to download the video to play.

    Fa un rezumat.

  3. Nu. Investeşte şi tu nişte karma în ceva tehnică adecvată.

  4. Nu fi hater si apasa butonul de download care ofera mp4.

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    Continutul video chiar n-are ce sa caute pe Interneti. Nu vad cine are timp/chef/rabdare sa priveasca la unu' vorbind. Sa scrie cetateanul Hans si sa revina cind are textu' scris.

  6. Tii, ce mega-hater. Cetăţeanul Hans prezintă nişte grafice animate. E chiar interesant, eu zic să faci un mic efort şi să te dai jos de pe calu-ţi înalt, scuză-mi calcu'.

    P.S. Hatere.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    Grafice animate. Plm, m-am chinuit cu pizda douazeci de ani ca sa ajung de la desene animate la grafice animate ?

    Aduceti-mi proteza, nu vreau sa ma dau jos.

  8. Ca sa vezi ce coincide ultima ta fraza cu comentariul meu la 'trolij'.

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    http://polimedia.us/dtng/c/src/132447652358.png

    Chiar si ca timp.

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    Fi-ti-ar microsecundele sa-ti fie de bine.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    Tsk tsk. Bai, deci repede sa facem pe hecarii.

  12. Mda deci cumva ai facut sa se vada gravatar doar la ip-ul tau sau nu ma prind.

    Pai data trecuta mai incercasem cu adresa de yahoo.

  13. Aruncatoru de flacari`s avatar
    13
    Aruncatoru de flacari 
    Wednesday, 21 December 2011

    asdf-aia? nu merje, countless men have wasted their tiem trying it already.

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 21 December 2011

    Lolz.

  1. [...] de-aici e o continuare a articolului introductiv "Analiza tehnica", pe care poate-ar fi o idee sa-l cititi intii. Pare rau ca titlul e-n limbi straine, da' in romana [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.