E o chestie interesanta aici de-o zici cu arta. Mai ales privita prin prisma intolerantei diversilor autori cu autoritatea altora, cit si lipsei lor de respect pentru autorictatea celorlalti. E ceva aici.

Deci stai, eu nu-s autoritate pina nu fac fetele comisie sa mi-o recunoasca (ca haremu' cumva nu-i bun deja, tre' sa curga neaparat intr-o formalizare inchipuita de... hm... de tine ?) dar diferenta intre legitim si ilegitim exista bine-mersi. Pai ? Ce, unde-i colocviul ala de-a stabilit-o odata si definitiv ? Demonstreaza-mi existenta lui nu altfel decit citindu-i din lucrarile ultimului congres. Ce-au stabilit domnii c-ar fi diferenta intre cele doua ?

Adica, io n-am nimic impotriva mecanismului de-l propui apropo de existenta nemijlocita a categoriilor, da' se contrazice urit de tot cu romatismul cu care pornisi la drum, si cu care icnerci sa continui. Odata ce lucrurile exista in sine, sa-mi dai voie : nu-i problema ca nu-mi place mie tabloul. E problema ca-i el de cacat. Alta mincare de peste.

Nici faza cu amanta nu-i problema de gust, ci de rigurozitate logica. Nu putem gindi asa, numa' de jumatate, tot asa cum nu putem conduce masina cu un picior in habitaclu si cu celalalt pe sosea. Ori bagam amindoua picioarele inauntru si atunci conducem masina, ori stam cu ele afara si atunci ne plimbam, o impingem, ne distram. Da' starea mixta nu exista in practica, daca nu vrem sa sfirsim facuti bucati.

Arta e probabil singurul domeniu în care calitatea de autor nu aspiră la autoritate.

Nu trebuie să fac eu (sau oricine altcineva) distincția dintre legitim și ilegitim, că distincțiile există bine-mersi, în ciuda faptului că nu sunt recunoscute de toată lumea. Ele produc efecte, în lumina cărora aceste distincții se revelează retrospectiv. Procesele de intenție, tocmai pentru că sunt bazate pe anumite definiții consacrate ale termenilor, ignoră faptul că aceste definiții nu sunt operaționale, ci doar descriptive.

Nu înțeleg de ce mă bănuiești că am o agendă secretă de reordonare a lumii după propriile mele criterii atunci când avansez niște concepte. N-am reclamat niciodată o poziție de autoritate cu privire la subiectele comentate. Ai putea, la fel de bine, să privești felul meu de a vedea lumea așa cum te-ai uita la un tablou. Atunci n-ar mai fi nevoie să justifici faptul că nu-ți place. Până la urmă e o chestie de gust.

Tot așa și cu povestea nevestei vs. amantă. Degeaba o să zic eu că n-ai dreptate spunând că “dacă îți iubești nevasta, atunci cu necesitate ea îți iubește toate amantele”. Eu cred că asta se întâmplă numai dacă nevasta te iubește, dar asta nu spune nimic despre iubirea ta pentru ea. (Deși, la limită, aș risca să spun că nu suntem iubiți decât de cei pe care nu-i putem iubi în aceeași măsură.) Însă dacă tu crezi altceva, be my guest. De gustibus non disputandum.

Cum distingi tu intre clasele (ceva legitim) ; (ceva ilegitim [care pretinde a fi legitim numai ca să facă uz de prerogativele autorității]) atita timp cit recunosti ca nu poti distinge intre (ceva legitim) si (ceva ilegitim) ? Ca nu-mi inchipui acuma ca iti imaginezi ca vei reusi tu sa duci la bun succes procese de constiinta, dovedind cu tarie ca intr-adevar X pretinde Y numai ca sa Z. Sau, ca sa citam din clasici,

the thought of man shall not be tried for the devil himself knoweth not the thought of man

Iti revine, daca nu crezi, sa indici legitimitate defensibila indefinit. Concret, ce-o fost legitim de la bun inceput si va ramine legitim in veac ? Isus s-a nascut, deci nu-i bun. Buddha idem. Talantii batuti de Nerva si obligatiile de plata ale Serenissimei Republici nu-s valide astazi. Ce-n lumea asta e vesnic legitim ? Ca nefiind nimic, pare rau sa te informez, da' legitimitatea e cu necesitate un construct retrospectiv. Cam ca si coerenta, asa.

Rau faci tu ca faci abstractie nu de faptul ca "daca iti iubesti nevasta atunci amanta nu exista" - ceea ce-i o prostie funesta - ci de faptul ca "daca iti iubesti nevasta atunci cu necesitate ea iti iubeste toate amantele". Chestie verificata experimental apropo. Sau cu alte cuvinte, eu cred ca poti construi un sistem teoretic fals in cadrul caruia diversele asertiuni false si ele sa ramina intern-coerente atita timp cit nimeni in afara de tine nu are dreptul sa introduca alte afirmatii, si ai grija sa nu accepti decit acele afirmatii care - false sau adevarate, indiferent - nu-ti contrazic constructia. Problema cu abordarea asta este ca te condamna la autism, sau ma rog, izolare. Nu fata de oameni, cit fata de realitate.

Nu-mi pot inchipui nici deosebirea nici contrapunerea intre adevar si frumos de-o propui tu. Da' asa ca chestie, decit sa nu plantezi un pom de teama ca intr-o zi razele soarelui nu ne vor mai ajunge, mai sanatos imi pare sa-l plantezi si cind nu ne-or mai ajunge vedem atunci. Sensul devenirii, ce pielea, tu sezi si teoretizezi despre drobul de sare.

Se vede ca nu l-ai citit, da' pe de cealalta parte nu-i timpul pierdut. Totusi, iti inteleg ezitarea : de pe urma lecturii ajungem in pozitia in care cu cit citim mai mult cu atit citirea ramine-n urma citirii-care-ar-putea-sa-fie. Mai bine sedem pe cur si ne uitam la manga. Asa, ca Freud, sa zicem.