PA - Proza Arhiscurta

Wednesday, 06 January, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Zeama de varza, careia in partile noastre i se zice moare, e cea mai tare. Io si cu baietii ne adunam cu randul pe acasa pe la cate unu care are butoi, si tragem la masea din cani de metal smaltuite toata noaptea. Sigur, o noapte de chef aduce a doua zi niste dureri de cap si-un ficat umflat pe care nu le poate ostoi nimic...

Decat poate o cana de votca.

Pipmor mirpop pir mop moppir poprim por pop rom rop. Roppim rom rop, porpim mor mop, miprop mir rop. Popmir moprop!

Oppirm pmirop mporip ipporm romppi. Roppim pormip, rmi opp ipo pip pomorp. Pipo Mr, mipo pr. Popirm! Mopirp ?! Popirm! Pomirp ? Popirm! Popimr ? Ottokar.

RMP-ipo popi miro ripo pipo. Poporimi ropopimi, ropo pimi ripo pipo. Irmo pori miro mori. Pimo piro ? Ropo rimi moro pimi.

Morip popim, ropim morim mo ri popi ropopim.

de Mir[cea] Pop[escu].

Proza arhiscurta este un stil de-a scrie de care-am aflat de la Calin Hera care l-a adus pe fain@polimedia.us. Sigur, se gasesc practicanti care sa-l viseze gen literar, dar ma gandesc ca-i evident de ce asa ceva nu se poate.

Practica PA-ului are doua avantaje majore si-un dezavantaj, care poate fi major sau minor functie de capul practicantului (daca-i adica major sau minor) si practica practicata. Primul avantaj este ca ingaduie aspirantului la perfectiunea intr-ale scrisului sa-si perfectioneze scrisul in profunzime. Scriind putin si recitind mult, rescriind inca si mai mult se formeaza exact acele dexteritati si obiceiuri care dau 99% din incompetenta in literatura, dupa cum observa Denisa. Avand in vedere ca lipsa acestor dexteritati si obiceiuri creeaza 99% din incompetenta din afara literaturii, ramane ma gandesc fiecaruia sa evalueze daca-si doreste sa fie un peste mare pe uscat, sau un peste mic in lac.

Celalalt mare avantaj este ca expune structura intima a frazei. Indeobste se crede ca ritmul, rima si masura sunt procedee ale poeziei si nu intereseaza prozatorul, asa cum indeobste se cred tot felul de tampenii. Ritmul, rima si masura sunt procedee lirice, cum e si aliteratia sau malformatia (vedeti unde duce ?!), si din moment ce "poezie lirica" nu-i un pleonasm, se vede treaba ca este totusi ceva acolo.

Dezavantajul l-am ilustrat deja, si consta in aceea ca o tehnica utila invatarii si studiului (care este proza arhiscurta) poate eventual prelua controlul ospiciului (care este mintea prozatorului) si conduce oistea-n malformatie. Tot asa cum nu se merge la razboi cu gloante de manevra, tot asa cum nu se canta la concert cu instrumente acordate pentru compozitie, tot asa cum nu se expune panza de sters pensule, tot asa.

Dincolo de acest dezavantaj, care este precum toate prostiile pe care le facem perfect controlabil si absolut de necontrolat, proza arhiscurta poate aduce mari beneficii blogerilor interesati sa-si perfectioneze mana (ma rog, limba), si-o recomand cu caldura. Daca ar putea exista un criteriu care sa califice sau sa descalifice persoane de la actul tinerii unui blog, atunci el n-ar putea fi altceva decat un examen ori concurs de proza arhiscurta.

Si ca sa incheiem intr-o nota personala, ma gandesc ca intelegeti acum mai bine de ce zic despre nulitati precum Petcu, Ametcea, Cocioaba scl ca-s nulitati. Parerea ca oricine poate scrie in virtutea faptului c-a invatat la scoala literele si trei reguli de gramatica, si-n cursul vietii un oarecare vocabular de o mie sau doua de cuvinte e la fel de gresita ca si orice alta parere gresita.

Iar in rest, va doresc distractie placuta.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

37 Responses

  1. Multumesc frumos pentru aplecarea atentiei asupra prozei arhiscurte.

    Eu cred că PA poate fi consierată, la un moment dat, gen literar. Sau, dacă e mai simplu să spun asa, cred în posibilitatea ca librăriile să ofere cărti agreabile de PA-uri, pe care cititorii să le citească cu plăcere, să recitească, să citeze.

    Sunt de acord: PA poate fi doar un exercitiu util pentru cineva care vrea sa-si perfectioneze scrisul. Poti ajunge, de asemenea, prizonier al acestui gen. Sau poti trece mai departe, lăsând sau nu urme.

    Observatie.
    Nu orice text de 500 de semne e PA, tot asa cum nu orice porcărie de 500 de pagini e un roman. Altfel spus, eu, ca autor de PA-uri, văd diferenta dintre un tablou si panza de sters pensule.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    Una dintre primele probleme pe care teoreticianul PA ca gen literar are sa le rezolve e faptul ca orice banc este proza arhiscurta.

    Odata cu o solutie buna pentru aceasta problema munca lui poate incepe.

  3. iar te iei de prietenul meu ametcea. nu te mai suport. vrei sa insinuezi ca informatiile pe care ni le da arhi cu privire la lungimea cozii pisicii lui negre pierdute si regasite, obama, nu sunt relevante?! sau ca un film nu e bun sau prost doar pentru ca zice zoso? .ro?!! eu asta te intreb.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    A, da, o dam pe informatii.. ce ma distreaza chestia asta, cand e vorba de calitatea scrisului, prostalaii dau informatii. Cand e vorba de (absenta) calitate a informatiei, prostalaii scriu bine, nu ca altii care nu stie gramatica care este.

    E o chestie sa ajungi la varsta majoratului cu un bagaj de intelepciune format din strategia de joc pentru Nine Men Morris.

  5. Flaviu L. Comanescu-Balla`s avatar
    5
    Flaviu L. Comanescu-Ballainsigna de criptograf 
    Wednesday, 6 January 2010

    Io nici n-am incercat nici nu intrevad a ma apuca sa scriu vreodata. Deocamdata. Da' ma bucur c-ai scris tu o carte. Pentru tine zic. Si pentru mine cand o s-o termin.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    Apropo, vezi c-am pus si sursele pe epothy, daca vrei sa-ti compilezi singur.

  7. @Mircea Popescu: Dar, totusi, nu poti spune banc = proza arhiscurta. Adică, poti spune orice, dar poti sa nu ai dreptate.

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    Primul exemplu e banc sau pa ?

    Tocmai asta spuneam, ca teoreticianul care doreste sa instaureze genul are a raspunde, si inca bine, la exact aceasta intrebare. De ce nu poti ?

  9. Oricum Calin e foarte tare cand e vorba de talent in penita! :)

  10. @Mircea: E mai degrabă PA. La bancuri, de obicei, se râde. Ăla e scopul lor. Scopul unui PA nu e de a te face să râzi. Eventual, caută să te pună pe gânduri. Îti provoacă imaginatia, te provoacă să continui povestea în mintea ta.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    Deci in principiu, orice carticica de bancuri de pe orice taraba e o colectie de PA (eventual sectiunea "amuzante") ?

  12. Pot să mă autocitez?
    Ziceam: la bancuri, de obicei, se râde. La PA-uri, de obicei, esti pus pe gânduri, îti este provocată imaginatia, continui povestea în mintea ta.
    Nu orice text de 500 de semne e un PA.

    Deci, R la întrebarea ta: Nu.

  13. Mie-mi pare mai degraba ca talentul la PA tine de micro-management skills, aceleasi care-ti sunt necesare sa castigi pe termen scurt un rts game. Orgasm la pliculet, cum ar veni.

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 6 January 2010

    @Calin Nu fii/fa pe naivul, Caline. "Nu" nu-i un raspuns la intrebarea mea, tot asa cum nu-i un raspuns la intrebarea daca exista Dumnezeu. Tu ai a propune o ideologie, adica o structura teoretica care sa dea sens lumii, iara nu a produce un "raspuns", care presupune o autoritate pe care nu o ai si n-o poti avea, ontologic.

    Uite cum eludezi problema : Spui "nu orice snoava e un PA", asta la negativ, si mai spui, la afirmativ, "Un PA e acel text care, de exemplu, îti provoacă imaginatia, te face să continui povestea în mintea ta".

    Afirmativul e slab pentru ca se reduce la un de exemplu, e deci anectodic unde ar trebui sa fie normativ, si nu se potriveste cu negativul : orice snoava mai rasarita iti provoaca imaginatia, si orice citesti te provoaca sa continui ce-ai citit in mintea ta. Chiar si o poza pornografica te provoaca la acelasi lucru. Ce criterii is astea ?!

    @dAImon Sa castigi un RTS, sa scrii un blog, sa seduci o muiere, sa joci poker, multe din chestiile pe care le face omu' sunt toate pe acelasi microprocesor.

  15. Mikael Eon`s avatar
    15
    Mikael Eon 
    Wednesday, 6 January 2010

    Un surub nu/i un surub pana nu intruneste criteriile in vigoare care sa il defineasca drept un surub: marime (lungime, diametru) finetea pasului etc etc. tocmai de aici si superficialitatea curentului de care ziceam mai devreme. Care sunt rigorile carora sa se supuna un text ca sa fie considerat un PA. O lista simpla cu cateva insusiri pe care sa le intruneasca neaparat un text pentru a fi un PA si caracterisitici care l/ar exclude, cred ca ar rezolva problema.

  16. Proza arhiscurta poate fi considerata o joaca sau un exercitiu. Prancticand-o pentru o perioada, descoperi cu uimire ca ai inceput sa o iei mai in serios decat te-ai fi asteptat. E ca un vin dulce, care te imbata fara sa-ti dai seama. Desigur, o poti folosi ca pe o treapta – oricand te poti ajuta de ea ca sa tintesti mai sus. Chiar si asa, te reintorci la ea intotdeauna cu placere.
    Daca poate sau nu fi gen literar… Asta doar viitorul o poate decide. Totusi, asta e numai o conventie. Neoficial, proza arhiscurta e un gen de sine statator. Exista de mult timp in literatura universala, sub nume diferite si functionand dupa reguli diferite : numarul de semne poate sa difere etc. de curand, am descoperit si o carte pentru copii cu texte arhiscurte.
    La fel cum un artist plastic experimenteaza diverse materiale, stiluri, medii de-a lungul vietii, tot asa si un scriitor (consacrat sau amator) este tentat sa experimenteze continuu. Cred ca proza arhiscurta e rezultatul acestor experimente, acestor cautari continue.

    ;)

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Thursday, 7 January 2010

    Discutia e mai degraba ca proza arhiscurta e o notiune de aceeasi natura cu "guasa" si nu de aceeasi natura cu "pointilism". Ea poate fi folosita pentru a satisface nevoile unor genuri literare, dar in sine nu-i un gen literar. E doar un mijloc.

  18. Hehe, stiu si eu... ?!
    http://en.wikipedia.org/wiki/Short_prose
    http://en.wikipedia.org/wiki/Flash_fiction

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Thursday, 7 January 2010

    Draga Leo, nu-ti pot raspunde decat tot printr-un link.

    http://trilema.com/2010/best-of-wikipedia/

  20. OK... :P
    Dar scurt-metrajele si arhiscurt-metrajele (http://trescourt.blogspot.com/) sunt tot exercitii de facut film, prin analogie ? :D

  21. Am si eu un link, o incercare de teoretizare a prozei arhiscurte: http://calinhera.wordpress.com/2009/03/10/cum-sa-slefuiesti-un-microcip-2/

    Nu negăm, nici eu, nici Leo, că PA-ul poate fi doar un exercitiu. Dacă însă exersezi suficient, ajungi să îndrăgesti concizia. PA-ul e foarte aproape de poezie, cred că tu însuti remarcai asta.

  22. Cum bine remarca un comentator al lui Calin, PAul e mai degraba specie a genului epic. Si-ai inchis discutia.

  23. Mircea Popescu`s avatar
    23
    Mircea Popescu 
    Thursday, 7 January 2010

    @Leo Ok, la faza asta nu pot sa zic decat FAZAN.

    Banui ca exista ceva pe undeva pe-aici, mai tre si sa gasim ce, unde.

    @Calin Da, e usor sa-l intelegi in termeni de revolutionare a poeziei, pe filiera rima alba -> pa. Dar! mi se pare ca-i o simplificare ce tinde sa arunce plodul cu apa. Cine stie.

    Incercarea e un inceput bun, dar raspunde-mi la asta : de ce nu-i proza 3twt (adica, trei tweeturi) ?

    @dAImon De ce epic ? Ia exemplul meu cel de-al doilea. Nu-i PA ? E epic ? (Ca mie-mi pare liric in mod absolut, sau macar, asta am incercat sa construiesc).

    Si mai ales, de ce vrei sa incheiem discutia ?

  24. Nu's exact expert in PA, dar ce ai construit acolo nu e. Un PA are si denumirea si proprietatea de a fi proza (arhiscurta). Din cate-mi amintesc, pentru a se califica la denumirea asta trebuie sa fie text intr-un limbaj inteligibil, conditie sine qua non. Constructia ta e un exercitiu in absurd, foarte interesant de altfel dar NU apartine de epic si nici de proza; putea fi construit si de o masina. Spre comparatie, daca tot a fost exemplul dat - Jabberwocky e un text inteligibil partial, cu fir narativ si ingredientele necesare pentru a intra in literatura.

    Si ziceam ca discutia poate fi inchisa in legatura cu teza "PA este un gen". Nu este.

  25. Mircea Popescu`s avatar
    25
    Mircea Popescu 
    Thursday, 7 January 2010

    Deduc ca pentru tine amicul Tristan T nu e scriitor ?

    Pentru motive structural asemanatoare pentru care-o patit si Flaubert rusinea, saptamana trecuta ?

    Inglobez prin referinta aici obuzele si mortarele trase de als si corina acolo, sa mai economisim zgomot, si astept cu drag raspunsul.

  26. Mircea, twt nu-si propune ceva atât de ambitios, din cate stiu eu. Tot asa cum proiectul legii bugetului de stat nu-si propune si nu e nuvelă sau roman, desi ar intruni numarul de semne.

    Când am aflat despre twt ne-a filat si nouă beculetul: wow! Avusesem deja tentative de a scrie mini-PA-uri, de 250 de semne. Chiar dacă au fost câteva reusite, am realizat că e un spatiu insuficient pentru ceea ce am crezut noi că e proza arhiscurtă. Apoi am experimentat ridicarea barierei la 1.000 de semne. Unde am descoperit că e altceva. Stiu, numărul de semne e o conventie. Si un indiciu. 500 de semne înseamnă esentă cizelată.

    Mă simt provocat să adun câteva PA-uri, să le pun la un loc, să le asez pe tarabă si să spun atunci: uite, asta e proza arhiscurtă! Si atunci, discutând pe text, să provoc, la rândul meu, să întreb: e literatură sau ba?

  27. Ar trebui sa faca o vizita la recitiri :))

  28. https://www.blogger.com/comment.g?blogID=7849247999027014393&postID=307687112421259551

  29. Exemplu de proza arhiscurta: Mircea Popescu e cool !
    ( hai ca asta e deja haiku !!! )

  1. [...] întreg si mica discutie, aici. [...]

  2. PA - Proza Arhiscurta pe Trilema ...

    Un romancier vorbeste despre proza arhiscurta. Ditamai dezbaterea.
    ...

  3. [...] la ceas Mircea Popescu Privi la ceas. 23.03. Privi din nou. Tot 23, tot .03. Timpul nu trece. Timpul sta. 23.04. Inchise [...]

  4. [...] la concursul de Proză Arhiscurtă găzduit de Mircea Popescu pe [...]

  5. 34
    Literatura blogosferică cu bloggerii protagonişti - Cel care striga in pustie (via Pingback)
    Wednesday, 10 March 2010

    [...] aceasta îi las să vorbească pe cei mai pricepuţi decât mine, în speţă Călin Hera şi Mircea Popescu. Interesant este încă rezultatul acestor preocupări şi anume faptul că astăzi nenumăraţi [...]

  6. [...] inca delibereaza daca proza arhiscurta este sau nu este un gen literar. C-o fi, c-o pati, vom mai vedea. Ce stim [...]

  7. [...] principal era o explorare teoretica in raport cu conceptul de Proza Arhiscurta, asupra caruia ati mai vazut si alte abordari investigative-n desfasurarea lor concreta aici pe [...]

  8. [...] cu nerusinarea-n penita, cum de altfel s-au mai vazut cazuri. Doara am facut noi cutotii dimpreuna specii ale genului epic, ce ne-ar putea impiedica sa dam forme noi genului dramatic [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.