în fapt, în orice a observat omul până acum de la măruntele celule până la enormii quasari, există un interes, o voinţă. ştiinţa încearcă să inducă oamenilor ideea că nu ar fi vorba de o voinţă, ci de o simplă întâmplare.

Miza articolului meu era in fapt tocmai spargerea acestei ideologii subiacente actului stiintific, nascuta (cred) undeva in Franta lui Napoleon, vazand statul drept miezul intregii lumi, si deci neaparat toata lumea, si deci toate partile ei, organizata la fel ca statul. O pretentie de universalitate remarcabila pentru un regim care n-a supravietuit o generatie.

In fapt, corpul omului nu este nici pe departe obiectul perfect controlat de-un centru, compus din parti perfect controlate de centrele lor. Nici pe departe.

Iar aceasta imixtiune ideologic-politica in treburile stiintei imi pare cu mult mai grava decat orice incercari religioase, rudimentare si sortite ridicolului prin insasi inabilitatea lor manifesta, cu atat mai mult cu cat primele sunt mai usor de ascuns, si dificil de perceput, pentru omul de stiinta mediu.