Fara titlu

Sunday, 25 October, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

O discutie pe mail cu un cetatean altfel respectabil (daca facem abstractie de amanuntul bizar ca discuta cu mine pe mail), destul de implicat in online.ro si pe care-l cunoasteti cu siguranta dupa nume mi-a pornit morisca ideilor. Rezultatul brut il puteti citi mai jos (si nu, n-am sa dau mai multe detalii, pur si simplu aveam nevoie de-o introducere aiuristica, fara de care nu pot scrie, dupa cum nu ma indoiesc ca ati observat).

(Sa inchidem paranteza)

Exista o vreme cand presa din Romania scria pe bune. Eu mi-o amintesc, a existat sigur. Cand ? Pai, nu inainte de 1989, aia-i clar. Si nici imediat dupa. Nu in 1992, si nici in 1996. Sigur nu in 2000. Nici vorba in 2004. Nu in 2008. Dar cu toate acestea candva, pentru un interval oarecare, la un moment dat s-a chiar facut presa in Romania. Puteai citi adevarul, sau daca nu adevarul, macar opinia sincera a ziaristului, si daca nici aia, macar opinia sincera a surselor lui. Iar in lipsa, puteai citi o prostie oarzana.

Astazi cu siguranta poti citi numai vocea interesului. Xulescu face afaceri cu patronul trustului, pai sa-l laudam putin. Ygreceanu e prieten cu Basescu, pai sa-l scuipam deci. Cea mai veche si cea mai specifica trasatura a bizantinilor, si anume, bizantinismul, auto-improprietarirea pe institutie. Sunt eu director de drumuri si poduri ? Pai inseamna ca menirea mea e sa-mi asfaltez curtea si sa-mi podesc podul casei. Sunt eu jurnalist ? Pai sa-mi promovez interesele personale, ca de-aia am in grija o chestie de interes public.

Si-asa functionar public fiind ducem cartofi de la piata cu masina de serviciu, comandant de unitate militara fiind scoatem soldatii sa ne sape canalizarea la vila, profesor corector la bacalaureat fiind promovam toate loazele cu-a caror parinti suntem prieteni, si supraveghetori in sectia de votare fiind inchiriem camera de fotografiat cu minutul cetatenilor interesati sa-si faca poze pe buletinul de vot la schimb cu o litra de ulei. Jurati ca norocul nu suntem, ca dac-am fi, ar sfarsi iara corectionalizat totul, ca-nainte de razboi. Ca doara masura succesului personal este incalcarea interesului public, si pervertirea oricarei functii sau demnitati publice ne cade sub gheata.

Nu mai insist, cunoasteti preabine, sunt sigur. Ce ma amuza, ma uimeste, ma dezgusta si ma dispera simultan si alternativ este perenitatea acestui comportament defectuos. El nu este o racila a trecutului, el nu este un V mare scris cu violet pe obrajii oamenilor trecuti de o anumita varsta arbitrar aleasa, el nu e semnul putrejunii inscrisa de natura in sufletul celor nascuti dupa o anumita data, tot arbitrar aleasa. El este de fapt cea mai importanta caracteristica, perena si indelibila, a sufletului romanesc.

Pentru ca se manifesta, intreaga si completa, pana si in blogosfera. Niste pustani care nu-s chiar lamuriti cu acordurile si posesivele, care declina si conjuga de 2-3 ani, niste copii care nu si-au vazut inca moartea cu ochii, niste tineri care n-au apucat nici sa iubeasca cumsecade nici sa lase, care n-au vazut cu ochii lor mai mult de-o duzina de judete si doua duzini de orase din tara asta, care n-au citit mai nimic si n-au priceput nici atata, pe scurt, niste domnisori si domnisoare asta noapte iesiti din ou prezinta totusi completa, intreaga si inflorita pata aceasta si pe maini, si pe buze.

Este greu pentru ei sa inteleaga ca ar putea exista cineva pentru care sa nu conteze nici pe departe daca prietenilor le va placea sau nu le va placea ce-ai de spus atata cat conteaza daca-i adevarat sau nu. Este dificil pentru ei sa conceapa ca nu atarna nici pe departe la fel de greu acceptarea grupului cat cantareste satisfactia adevarului. Si ma privesc cu aceeasi ochi cascati cu care ma priveau arabii daca apucam sa spun ca nici nu exista vre-un Dumnezeu, oricum s-ar numi el, si nici lipsa nu-i.

Faptul ca exista, sau ar putea macar exista in principiu, undeva sub soarele asta, o lume in care prietenii nu-s oamenii de dragul carora spui minciuni, ci oamenii care-ti stau pe aproape pentru ca spui adevarul e prea mult pentru ei. Nu le trece prin minte nicicum ca orice-i bazat pe minciuna nu poate sa dureze si orice-o pretinde ca sa existe e mort din nastere, dar nu pentru ca declina si conjuga de doar cativa ani, nu pentru ca au citit putin si au inteles inca si mai putin, ci pentru ca asa sunt, din constructie, si asa vor si ramane, pana la orice varsta si pana la orice data arbitrar alese.

Sigur, a-ti pompa resursele exclusiv in lucruri nascute moarte, care nu pot sa dureze e cea mai sigura metoda de-a trai toata viata trist si in saracie, compunand frustrari mai mari din frustrari mai mici, pentru ca, nu-i asa, n-ai avut noroc, ai fost pacalit, tradat si mintit. De catre chiar prietenii tai! Ce socant, ce soarta nedreapta, cata cruzime a divinitatii.

Si daca tot am ajuns pana aici, hai s-o punem si de-o campanie online. Daca credeti ca poate e cazul sa ne apucam de-a spune adevarul pe bloguri, asa cum este el, si nu asa cum ne gandim ca ne-ar putea folosi noua, sa ne puna Bula sau Strula in blogrol si sa ne citeze Mula si Sula, copiati bannerul de mai jos si puneti-l pe blogul dvs.

        (Daca nu va descurcati, aveti codul html aici :
        Nu, pe bune, este aici, selectati intre parantezele unghiulare : aici-> <-aici)

        Plasati-l unde doriti, si tinteti-va de el cat puteti.

        Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

        5 Responses

        1. bre, nu se vede codul. adica se vede. e-un spatiu nici mare nici mic, ci mai degraba potrivit pe masura.

          dar revenind la prima parte, cea de dupa introducere:

          io incep sa cred ca romanilor le lipseste sentimentul de lucru public, sau spatiu, sau sentimentul de comunitate sau ce-o fi. pe de o parte efectul lipsei e compus din toate cele ce le-ai zis - folosirea unei chestii de interes comunitar in interes personal, pe de alta parte e si mentalitatea de "eu-nu-fac-curat-pe-strada-ca-nu-i-a-mea" - neglijarea treburilor publice pe motiv ca-i intereseaza mai mult pe altii decat pe mine.

        2. Asta cu pretuirea adevarului e una. Apoi mai e problema cu cei care isi coboara standardele din ce in ce mai mult de dragul socializarii 2.0.
          Totul se bazeaza pe linguseala si "respect", in cea mai prost inteleasa forma a lui. In ecuatia asta se integreaza foarte bine si minciuna, ca doar toata lumea respecta pe toata lumea.

        3. Mircea Popescu`s avatar
          3
          Mircea Popescu 
          Sunday, 25 October 2009

          @skythes Fix cat trebe'.

          Ar putea fi si un simptom al izgonirii perpetue a individului din spatiul public. Care a fost confiscat, ba de comunisti, ba de rege, ba de turci, ba de austro-ungari, ba de fanarioti, ba de romani, ba de toata lumea. Si ne-am format asa, din niste oameni ce treceau Dunarea pe gheata sa jefuiasca si violeze, dupa care se ascundeau in paduri. Dupa care iara, si tot asa.

          @Catalin Ferm de acord cu ce zici tu.

        4. Interesante opinii.Din pacate,generalizezi.In judetul meu,sunt un INCOMOD veritabil,si inca nu m-a cumparat nimeni ca sa scuip pe cineva.Insa nu e timpul pierdut,deci ai dreptate in general.

        1. Fara titlu pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

          Amicus Popescu sed magis amica veritas!...

        Add your cents! »
          If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.