Ce avem de facut

Wednesday, 09 December, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Este criza. De-un an de zile. Dupa victoria la mustata a chelului, situatia economica a tarii e dintre cele mai proaste. Basescu e un om bun de gura, bun de incordari, are brand (nu in sensul de PR, cat in sensul de culturism), da bine cu pumnu-n masa. Dar n-are nici intelegere nici capacitate pentru economie. PDL e un partid perfect mulat pe fundul Cutezatorului, mai ceva decat o perna de silicon cu sfere active. Dar nici el n-are oameni competenti, sau macar calificati in cele economice.

Iar problemele Romaniei sunt in majoritate economice. Pentru rezolvarea lor, sau macar pentru supravietuire, avem nevoie de-un prim ministru, si-un guvern de economisti. Pe care nu-i aveam de fapt nici in zilele bune, dar dupa suferinta lui Croitoru, tratat drept pres de catre "politicieni", si pentru scopuri dintre cele mai marunte, nu cred ca se vor gasi intre specialistii BNR doi oameni dispusi sa ajute guvernul Romaniei. Ceea ce reduce posibilitatile cu o jumatate spre doua treimi. Pe scurt, n-avem de unde scoate oameni, guvernul va fi o gluma proasta oricum o invarti, si situatia economica se va agrava. Mult.

Flanco/Flamingo se gasesc deja in insolventa, vor urma alti retaileri, vor urma bancile pe capete, si asa mai departe. Ce avem de facut noi, in calitatea noastra banala si vitala de simplii cetateni ? Multe lucruri, bineinteles. Dar eu as propune unul anume :

Sa renuntam in totalitate la cumparaturile in supermarketuri si lanturi de magazine.

Situatia, strategic vorbind, este urmatoarea : aprovizionarea populatiei are loc pe doua filiere : fie prin lanturile de magazine specializate, cu mari pretentii dar fara staif si pricepere, fie prin micile magazine de cartier, fara aceleasi pretentii.

Data fiind presiunea economica, retailerii mari, supermarket-urile, hypermarket-urile, lanturile se vor prabusi oricum. Cumparaturile noastre, asa putine cate au ramas, nu-i vor salva. Greselile lor, de viziune, de strategie (ce strategie ?), de implementare (ingh?!) sunt gata comise, si nerecuperabile.

Magazinele mici si independente mai au inca o sansa. Daca noi ne folosim resursele care ne-au mai ramas pentru a pompa sustinere in niste mari gauri negre, vor muri si cei mari, si cei mici, si vom ramane sa ne aprovizionam singuri. Cumva. Nu-i clar cum. Daca alegem sa ignoram mastodontii care-s oricum morti, si asteapta doar un pic de vant ca sa se prabuseasca, si ne cheltuim banii pe soricei si iepurasi, avem totusi sansa sa-i tinem in viata, si ca atare sa avem de unde cumpara una alta si peste 6 luni, si peste 18.

Eu mi-am cheltuit banii de aprovizionare pe luna asta strict in magazine de cartier. N-am mai intrat intr-un Real, Selgros, Billa sau Kaufland de asta vara, cel putin. Ma gandesc ca n-ar fi o idee proasta sa faceti si dumneavoastra la fel.

Category: Activism
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

35 Responses

  1. Dar ce faci cand insasi patronii acestor dughene de cartier se aprovizioneaza de la hypermarket, si-ti mai vand si tie la suprapret?

    In rest, observatia e corecta in masura in care are omul timp sa alerge prin 3-4 magazine distincte si aflate nu neaparat pe aceeasi strada sau in aceeasi zona.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 9 December 2009

    Acum, sigur ca nu-i universal aplicabila, dar sunt locuri (de exemplu, in Timisoara) unde se aprovizioneaza direct de la producatori mici si medii. Unii dintre care vand si-n supermarket, altii nu (in general ca nu-si pot permite sa decarteze conform cu pretentiile "retailerilor").

  3. Doua chestii de subliniat. Foarte adevarat despre Basescu si situatia politica si foarte adevarat despre hypermarketuri. Eu am marketofobie, deci sunt din start un adept al cauzei. Cum intru intr/un super sau hyper market ma simt tot mai umil, mai sclav, pe clipa ce trece si ma indrept spre casa ma ia cu bufeuri, cu calduri si lesin, mi-e aproape imposibil sa formez codul pin al cardului din cauza slabiciunii care ma cuprinde subit. Numai cand trec pe langa un mic imperiu al desfraului modern mi se face greata si inima imi bate cu putere. Si daca e imperios necesar, situatia sau sotia o cer, intru, pupilele mi se maresc si simturile mi se ascut. Nu ma duc niciodata flamand si incerc sa nu zabovesc mai mult de un sfert de ora. Sfat: nu luati niciodata cos mare de cumparaturi, adica carucior, numai din acela mic, pe care il cari in mana, simti direct greutatea nevoilor tale care sunt direct proportionale cu banii din portofel. O seara buna tuturor. :)

  4. Buticarii din zona mea cumpara de la Metro/Selgros/Kauflad, nu de la "producator". Care producator, cand multa marfa vine de peste tot din lume. Or fi avand "linie" de import din china, Brazilia sau sfantul stie ce alte zone mirifice de unde ne luam mai nou vegetalele si n-oi stii eu.

    Preturile sunt, dupa cum banuiesti, cu PLUS. Asta cand nu aduc marfa de la unguri FARA sa se oboseasca sa puna o tidula in romana, asa cum zice legea.

    Nu am teoretic nimic cu ei, este business. Atat timp cat nu iau marfa de pe sfoara de rufe e normal sa se descurce si ei cum pot. Pentru portofelul meu insa diferenta asta CONTEAZA.

    Tinand cont ca o tura de "groceries" o data la 2 saptamani la Kauflad ma costa 150-200 de lei (famelie mare, deh), daca as plati SUPLIMENTAR adaosul buticarului, as mai scoate pe luna macar 100 de lei. Ei bine, nu doresc asta.

    Vor muri si "buticarii"? Asta este .. Szegedul nu e atat de departe :D

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 9 December 2009

    @Mikael Eon Sa fie :)

    @Dojo Sigur, chestia nu se aplica uniform si universal. Dar un exemplu simplu : Cumpar un muschiulet de porc, proaspat. El se gaseste si la Kaufland, si la Real, si la bacania de la coltul blocului (nu-i un butic, e un magazin cu tot ce-i trebuie). Si Kaufland, si Real si bacania le cumpara tot de la Giroc sau de unde este macelarie, nu le pot aduce nici din China nici materializa din neant.

    Cat priveste pretul, diferentele sunt nesemnificative - poate cateva procente, dar daca socotesti benzina, tot acolo iese. Cat priveste calitatea, inclin sa cred (poate subiectiv) ca e preferabila la bacanie - fie si numai pentru ca nu are nesimtirea sa puna lumini de UV pe tot raionul de carne ca sa para toata "proaspata".

    Painea, la fel. Legumele si fructele la fel. Zic eu ca asta acopera o mare majoritate din cheltuiala.

  6. Cred ca aici e o discutie intreaga despre cum inteleg unii romani sa faca afaceri. Magazinele astea mici au avantajul unui rulaj zilnic mare pe produsele comune, dar ei baga in plus cu nesimtire. Vorba Dojolinei, simti la final diferenta. As fi mai mult decat fericit sa las 10 sau 20 de bani in plus per produs unui magazin, insa cand la fiecare produs adaosul este de 50 sau mai mult .. sorry, Kaufland e la doar 10 minute distanta.

    Or fi marile lanturi fara strategie, dar n-as baga mana in foc ca patronii de butic au mai multa minte.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Thursday, 10 December 2009

    Vorbind cu voi am impresia ca ori nu-s eu suficient de atent, ori vorbim de magazine diferite. Ambele variante sunt posibile, am sa urmaresc putin chestiunea ca-s chiar curios.

  8. @Mircea
    Preturile variaza enorm si funtie de calitate dar si functie de margini.

    totusi conform statisticilor, cand mergi la superM cheltuiesti garantat mai mult. Din cauza ca vei cumpara mai mult/multe. In general pentru ca e un cos mare pe care nu-l tii in mana. si pentru ca ai de ales.

  9. Eu sunt în principiu de acord cu treaba asta, dar ce te faci când dai de ceva ce nu se găsește la buticul din colț sau la piață? Criză criză, dar tot vreau să beau o Corona la ceva timp, chit că mai rar decât în alte vremuri. Și mi se pare la fel de mare răul când plătesc benzinăria (la suprapreț) sau supermarketul pentru un astfel de produs. Ce se consumă în bodegă nu punem, aia-i cu totul altă mâncare de pește.

    Altfel clar, ideea e în primul rând în beneficiul cumpărătorului, care știm că e supus efectului psihologic de a consuma mai mult (uneori inutil) din super, hiper, sau mai știu eu cum market.

  10. Practic la ce ne indemni, suna cam asa: "dragii Mirciului, hai sa nu mai cumparati din Hyper/super-marketuri, ca alea oricum se vor prabusi. Cumparati de la butic, ca alea s-ar putea sa nu se prabuseasca!"

    Cu restul observatiilor sunt de acord, cu asta nu. Da, am scris si eu, inca de acum doua-trei luni, ca falimentele in lant vin odata cu dezghetul de primavara. Consumul insa primeaza si pe timp de criza. Personal, ma indoiesc ca HM-urile se vor retrage de pe piata in timpul crizei. Asa ma gandeam si eu acum vreo doua luni. Acum, fix invers, tind sa cred ca datorita crizei, ele vor forta sa isi consolideze pozitiile pe piata. Avantajul unui HM este ca poate incheia contracte de distributie cu oricine si poate distribui cam orice, dar mai ales ce se vinde.

    Ma cam indoiesc sa se retraga. Ar fi mari prosti. Deobicei se ingheata investitiile intr-o astfel de perioada si se axeaza pe vanzari, cf...

  11. @Dojo

    Si tu cumperi de la Tesco? :)

  12. Cred ca am mai zis-o pe aiurea, dar nu-i nimic, o mai spun : ma bucura ca au reaparut magazinele second-hand, si ca au clienti. Sunt convins ca @skyped o sa-si gaseasca si Corona daca se gaseste vreun antreprenor cu cap in zona lui, doar nu numai hypermarketurile au exclusivitate la importul berii aleia.

    Si ca veni vorba, aici in TM ma deprima crunt lipsa varietatii berii, avand in vedere cat de aproape de granita suntem. Treci drumul putin pe la unguri sau austrieci si aduci 1000 de chestii diferite. E pur estic sa n-ai optiuni si pe patron sa nu-l intereseze, ca prostu' oricum cumpara si Ciuc daca n-are altceva. Sa nu vorbesc de vin, ca avem toate felurile produse intre granite, dar in rest ...

    Revenind la hypermarketuri : ma tot gandesc ca unii sugerau si despre banci ca or sa inceapa sa cada pe capete, de prin ianuarie 2008 incoace. Nici atunci nu-i credeam.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Thursday, 10 December 2009

    @skythes Pai acu, eu nu zic ca trebuie facut 100%, fara exceptie si intotdeauna. Eu vorbesc de un trend. Ma sui in masina sa merg pana la Real pentru o cutie de mazare si sase aripi de pui ? Mnea. Fac lista de cumparaturi si merg tot la 2 saptamani si umplu cosul, sau cumpar tot la o zi-doua cate ceva cum ma intorc acasa ?

    E o chestie asa, mai lejera.

    @mihai Tehnic vorbind, e, dragii mirciului, daca cumparati de la superm va da faliment toata lumea si veti ramane sa mergeti cu dojo la bekescsaba. Daca cumparati de la astia mici, vor ramane macar ei in picioare.

    Acu, sigur, macroeconomia e discutabila, dar observa tu cum Carefour a luat o suta de milioane acolo imprumut de la compania mama ca sa evite soarta Flanco. Nu stiu cati dintre parinti vor mai avea sute de milioane de dat si chef sa-i deie, mai ales in lunile ce vin. Deci, problema nu-i ca se retrag ele. Problema-i cea mai aspra si dura problema economica : Falimentul.

    @dAImon Io nu beau bere, ca altfel probabil tunam si fulgeram si io, pe tema ca n-am mai vazut tara in afara de lumea a 3-a unde sa ai 2-3 alegeri la bere. E ridicol.

    Si-n rest, om vedea, stii cum zic ?

  14. Mircea, pe unul care isi numara fiecare leut il doare'n fund ca banii lui se duc la nemti, francezi, arabeti sau romani. Pe el il intereseaza doar pretul, cat costa o paine la carrefour, la fabrica de paine sau la magazinul de jos. Sunt unii care se duc la hipermaket si pentru o paine.
    Problema e ca nu avem guvern, nu avem locuri de munca, deci nu avem bani unde sa-i cheltuim, dar utilitati avem de plata si mancare trebuie sa bagam la mat.

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Thursday, 10 December 2009

    Argumentul asta, chiar daca-i popular, are dezavantajul major ca se bazeaza pe-o falsa precizie. Daca eu iti vopsesc o placa de BCA sa arate ca "o paine" si ti-o vand pe 50 de bani, tu o cumperi ? O mananci ?

  16. @mihai ... la Kaufland. Nus' unde-i Tesco prin TM.

    Alte lamuriri:

    1. am in zona un Prospero. Aia de fac cica paine. Este infiorator de proasta. Daca as avea timp sa merg pana in cuca macaii as lua zilnic de la Real. La Kaufland e tot amboulea. se pare ca e greu sa faci o paine decenta.

    2. nu sunt adepta frecatului de usa de magazin toata ziua buna ziua. E adevarat ca paine tre' sa luam zilnic si asta se ia de la buticul de langa. Kaufland e la 300 de metri de casa. Merg cu masina, pentru ca, dupa cum precizam, de obicei sunt cateva plase de carat. Si alea 50 de kile de dojo nu-s de halterofil din pacate.

    Nu mi-ar placea sa merg pentru paine la HM, stiu unii care merg.

    Economia mea este "per ansamblu". Daca as cumpara carne/vegetale/apa minerala etc. de la butic, dupa cum ziceam, as ajunge la niste sume ceva mai "groase". Prefer sa economisesc banii aia. Daca e vorba de o paine, normal ca nu mai iau sa merg pana la mama naibii, dar cand iau la "bulk", stiu unde sa merg.

    Marea mea problema este ca pana si Kaufland este pentru "proletari". Nu gasesc un cappuccinno decent, nici daca mor de 2 ori (am ajuns sa imi aduc de peste tot pe unde umblu prin zona asta de oiropa), mustar au din ala "naspa", ketchup Heinz nu gasesc etc. M-am mai "snobit" un pic si sunt anumite "brenduri" pe care le caut si consum. Si uite cum ajunge omu' la Selgros :D

  17. Asta imi aduce aminte de vremurile in care le propuneam amicilor mei sa-si ia kebab in loc sa cumpere McShit-uri sau sa-si faca singuri hamburgerii acasa, cat de mari gasesc ei chifle si cu ce le place lor. E frumos in teorie ce scrie acilea, dar este utopic. Si nu-i greu de deslusit ca lipsiti de gandirea colectiva (si-n aia sta cam totul) nu ne vom misca un centimetru. Dar te lovesti de 2 categorii de oameni: unii care nu au capacitatea de a intelege chestiune si aia care o au si o inteleg dar nu dau doi bani pe chestia asta, pentru ca iata, ignoranta bantuie in lume din vremuri stravechi. Si presupunand prin absurd ca jumatate din cei care au capacitatea de a intelege treaba iti bantuie pe site si chiar vad fara sa le scape articolul. Intre a decide una si a o si face e cale lunga si la oamenii care se numesc hotarati. Noi nu prea stim sa facem lucruri din principii, nu prea stim sa le facem ca sa avem coloana. Motivatiile per general sunt temerile de ...diverse. De teama amenzii nu calatorim fara bilet, de teama amenzii si-a rusinii nu ne lasam dejectiile prin parcuri, de teama nu ne desertam sacii de gunoi pe scara blocului...ca doar e mai aproape. Poate exagerez. Insa.. am vazut apartenenti au altor etnii care nu fac anumite lucruri pentru a nu-l deranja pe cel de langa. Pentru ca stie ca gestul sau nedorit va aduce discomfort celul de langa el si chiar da mai mult de doi bani pe chestia asta. Si e scarbit cand e pus el insusi de catre altcineva in discomfort. Spre exemplu in Danemarca hotul devine un paria, nu e glorificat in cartier de amicii de pahar nici nu primeste vreu statut de zmeu local dupa ce iese de dupa gratii. Bun, am batut campii un pic si pentru asta imi cer scuze. As vrea doar sa spun ca un om si o idee buna inseamna doar un pic mai mult decat nimic. De cati oameni e nevoie in jurul unei idei bune pentru ca ea sa prinda oaresce aripi? Si cat timp dureaza ? Mi-e groaza si brusc mi se face dor de Brucan care a zis el odata resemnat niste chestii. Si cum am vazut ca s-a scris mai sus, o tara tinuta sub talpa subzistentei nu se poate civiliza pentru ca nu merg mana in mana una cu cealalta. Dupa ce dispare grija pentru buzunarul carpit, am putea...am putea zic...sa avem timp sa ne gandim la lucruri care sa ne faca oameni. Cam cate eretnitati ar putea sa dureze in cazul Romaniei ?

  18. @De York
    o eternitate cred ca ne-ar ajunge.

    Chestia cu magazinele de proximitate e foarte importanta pe aici. La modul in care duminica le este interzisa deschiderea supermarketurilor. Le este interzis sa deschida prea aproape de centre urbane si daca operatorii mari vor sa deschida minimart-uri (singurele acceptate in oras) sunt obligati sa aiba produse din zona.

  19. Acum o vreme credeam ca solutia este sa ne educam copiii in spiritul pe care il vedem firesc. Acum ajung sa ma intreb daca nu-i vom handicapa facand asta. Ei s-ar trezi in aceeasi lume cu copiii celor care n-au pus accent pe aspectul asta. Poate nu din ignoranta, poate tot de foame si din lipsa de timp. Pare un infricosator cerc vicios. Din fericire inca nu am copii. Ramane sa ma intreb... se face hotul popa...sau popa se face hot ? Pornind de la premisa ca popa nu-i deja hot.

  20. Mircea Popescu`s avatar
    20
    Mircea Popescu 
    Thursday, 10 December 2009

    @Dojo Nici eu nu pot atinge "painea" Prospero. Nu-i paine, e chestie de-aia facuta cu gaz.

    @Porcuk de York Sincer iti spun ca nici nu stiu, si nici nu ma intereseaza. Fiecare face cum il taie capul, eu fac cum ma taie pe mine. Dupa care cine are ochi de vazut vede si cine are cap de comparat compara si intelege ceva.

    Iar cine n-are, continua in mizerie, si eventual din cand in cand il si voteaza pe Geoana, c-o sa le faca el campanie de redistribuire sociala a bunastarii, de parca bunastarea aia se poate cara in sac, de la unu' la altu', ca branza. Si daca nu, il voteaza pe Basescu, sa opreasca el mogulii.

    @Dr. A Nici nu cred ca-i un exemplu prost. Chiar daca in general frantujii sunt cam tralala, dar in ce priveste stimularea si protejarea industriei alimentare sunt exemple de urmat.

  21. Domnu', ce skythes domnu'. Era spyked. Revenind la subiect, la mine-n sat e o corcitură între supermarket și magazin de colț "ABC" și anume ceva numit "Minimax"; de la el pot să cumpăr?

  22. Mircea Popescu`s avatar
    22
    Mircea Popescu 
    Thursday, 10 December 2009

    Nu! Nu! De trei ori nu!

    Mai ales trebuie evitat inamicul Minimax, cel mai mare dusman de clasa al tuturor romanilor depretutinde-ni!

  23. @Dojo

    tesco e in szeged, i guess!

    @MP

    hai totusi sa nu comparam hm-urile cu flanco, ca devine amuzant. hm-urile au acoperire si pe o parte din piata flanco, care se axa cu specializare pe sectorul de electronice/it. flanco a dat gres datorita faptului ca exista o concurenta puternica pe segmentul lor, dar on mediul online. mediu care a devenit din ce in ce mai competitiv. emag sunt liderii acolo, preturi exceptionale, asistenta prompta la orice ora si transport gratuit. [amu au mai intrat pe piata asta si debo, hai ca le fac un pic de reclama, desi nu au vrut sa ma angajeze, in fine, treaba lor.]

    hm-urile vand o gama mult mai larga de produse decat flanco. unele au si fabrici sau contracte prin care concureaza si ei ca si producatori pe unele segmente din piata. altele efectiv nu au. hm-urile semneaza in contract cu orice furnizor(cel putin cu cei autohtoni) ca acel furnizor nu va vinde mai ieftin nimanui altcuiva. daca se intampla asta, atunci furnizorul respectiv este scos din portofoliu. desigur, cu pestii mari este mai greu. dar sunt cazuri si cazuri. head & shoulders vs real e unul din ele daca nu ma insel.

    dar ce doream sa subliniez este faptul ca producatorii sunt cei care produc, nu hm-urile sau buticurile. eu voi cumpara de unde este mai ieftin. si da, dojo, ma duc si dupa paine la hm. ce, e vina mea, daca m-am pus sa stau la 5 minute de un hm?!

    poa' sa dea faliment buticul, e problema lui. poa' sa dea faliment hm-ul, director prost, credeti-ma, eu am prins! producatorul sa nu dea faliment. asta mai ales daca este roman. ca de straini, sincer, putin imi pasa... mho

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Friday, 11 December 2009

    Io n-am inteles argumentul. Deci da, faci niste comparatii intre diverse chestii, care nu-s rele, da' nu pricep cum se leaga.

    Pe scurt, subiectul postului e urmatorul : pe segmentul de retail (deci, interfata intre producator si consumator) exista in romania doua canale. Unul dintre ele va da faliment indiferent ce face consumatorul. Celalalt nu va da faliment in cazul in care consumatorul isi redirectioneaza consumul prin el.

  25. @Mircea
    Cred ca din dorinta de a zice ceva n-ai inteles situatia de fapt. Oamenii sunt nevoiti sa cumpere de mancare de undeva. Cat timp exista o cerere in piata, oameni care sa o satisfaca se gasesc gramada.
    LMAO Crezi ca n-o sa mai fie de unde cumpara firgidere acuma ca s-o inchis flanco ?

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Friday, 11 December 2009

    Poate fi cum zici tu, dar sa-ti atrag atentia ca un comentator anterior explica cum are el dorinta de-a cumpara ceva (bere Corona) si uite ca nu exista unde.

    O economie adevarata (care adica se desfasoara intre niste oameni care pricep economia) manifesta proprietatea de care vorbesti. Dar in Romania avem bune traditii de distorsiuni in piata datorate incompetentei si lipsei de infrastructura, asa ca nu m-ar mira sa da.

  27. asta incercam sa zic, ce a explicat doctorul, dar mai lung un pic...

    hm-urile vor da faliment doar daca vor actiona prost, ceea ce ma cam indoiesc, dat fiind cat segment de piata ocupa. posibil ca unele vor actiona mai prost ca altele, dar asta nu inseamna neaparat out. out vor fi cand nu va mai veni lumea sa cumpere de la ele. dar cat timp au cel mai mic pret de pe piata si cel mai larg cos de bunuri la oferta lumea se va imbulzi acolo.

    pentru mine, singurul mod de a pleca din hm-uri, ar fi sa pot cumpara direct de la producator. care, oricum nu imi va vinde cu mult mai ieftin decat hm-ul. plus ca producatorii sunt rasfirati, de exemplu, doar nu m-oi duce pana in oradea ca sa imi iau dulceata arovit?

    repet, pentru romania, deocamdata hm-urile raman cea mai buna solutie. strambati din nas, nu va plac, strainii si corporatiile? bun, aici in nv-ul transilvaniei, avem unicarm. lantul e al unui satmarean, lucut. cumparati de la el atunci.

    cat despre buticuri, erau la moda pe vremea cand s-au privatizat minele si i-au renumerat cu salarii in avans pe minerii de prin valea jiului! parca atunci in petrosani fiecare bloc avea cate un magazin alimentar pe la subsol, ba, unele aveau si doua-trei! :)

  28. Buticurile de cartier exista, slava domnului, la kilogram, cate 4-5 in fiecare zona, fara discutie.

    Discutia cu HM este ca alea se bazeaza pe o economie de scara larga. Vine omu' si indeasa in cos produse de vreo 50 lei in zilele proaste, iar in alea bune se duce cu cheltuiala pana in 300-400. In conditiile in care buzunarul nostru (si nu doar al nostru) se subtiaza, presupun ca o sa vedem un aflux din ce in ce mai mic de cumparatori, iar acestia cumparand mai putin.

    Cat despre preturi ... citeam ca Real,- cumpara litrul de lapte de la producator cu 50 de bani. 0,5 lei. Maxim 1 leu daca e de calitate superioara. Iar dupa procesare laptele ala costa oriunde intre 3 si 5 lei. Ok, au si ei costuri de procesare, transport si altele, dar raman si cu un profit destul de gros. Singurul avantaj al producatorului este ca nu mai trebuie sa vanda cu mana lui.

    Insa ma indoiesc sa dispara buticarii. Piata lor, zonala, este aproximativ asigurata, iar costurile foarte mici, 2-3 vanzatoare, unii fara femeie de serviciu, plus curentul si apa? Hypermaketurile faca ce-or vrea ele.

  29. Mircea Popescu`s avatar
    29
    Mircea Popescu 
    Friday, 11 December 2009

    @mihai Eu as zice ca deja au actionat suficient de prost incat sa-si fi asigurat moartea, in mod cvasi-irecuperabil. In sensul in care ar fi recuperabil daca ar fi cine sa le cumpere la mai nimic si sa le refaca calumea. De fapt, cam asta si zic, in post.

    Nu-i problema ca nu mi-ar place mei corporatiile, strainii, etc. Eu n-am probleme de-astea, si nici nu cred ca-i foarte sanatos sa procedezi prin identificare mentala, a, asta zice X, inseamna ca-i cu Y. E un mod primitiv de-a gandi.

    In tot cazul, eu am cumparat dulceata arovit de la magazinul aflat la coltul blocului. Din nou, nu vorbim de "buticuri" in sensul de apartamente de bloc transformate, garaje in care-o pus cineva un frigider, corturi si rulote. Vorbim despre magazine, in majoritatea ocupand spatii comerciale care au avut aceeasi destinatie si inainte de 1989.

    @dAImon La mine citeai, cumva ?

    In tot cazul, teoriile cu avantajele si beneficiile aduse de hm sunt valide si aplicate in alte parti. Aici pe la noi, economic vorbind sunt mai apasate pagubele.

  30. @Deci berea corona nu se mai gaseste prin magazine/baruri la TM?

  31. "N-am mai intrat intr-un Real, Selgros, Billa sau Kaufland de asta vara, cel putin."

    "Eu as zice ca deja au actionat suficient de prost incat sa-si fi asigurat moartea, in mod cvasi-irecuperabil."

    Vorbesti ca un fin cunoscator! :) Eu umblu acolo. prin doua supermagazine de cam doua-trei ori pe saptamana. Am si lucrat intr-un astfel de magazin, e drept ca nu pentru ei, dar tot acolo e. Inca ii cunosc pe aproape jumatate din cei care lucreaza acolo. Managementul e defectuos, dar...

    Revenind, umblu des prin HM-uri pentru cumpararturi. Si e plin de lume, lume care nu intra sa se caste gura, ci sa cumpere. Plus ca vin sarbatorile, va fi nebunie. Pe urma vine pastele, iarsi nebunie. Vara, gratare, concedii, zile de nastere, sarbatori, etc... HM=nebunie. Tu ai impresia ca HM-urile isi prelungesc programele de sarbatori de prosti?

    Recunosc si am apreciat si eu ca blocajul financiar cel mare, apogeul crizei sau cum s-o mai fi numind vine pe la sfarsitul iernii. Si va tine pana prin vara, chiar sfarsitul verii, ma gandesc. Dar nu cred ca va afecta consumul intr-o asemena maniera, incat sa dea astia faliment(poate ca e din cauza faptului ca nu am experienta in blocaje financiare, daca mi-ai recomanda o sursa, ti-as ramane recunoscator). Se vor restrange, isi vor minimiza investitiile, isi vor ingheta activitatea in unele zone in care nu au cerere, dar de aici si pana la faliment e o cale, lunga, lunga.

    ____________

    Cat despre straini, corporatii, etc, nici eu nu am nimic cu ei, cat timp platesc aceleasi taxe si dispun de aceleasi beneficii ca si antreprenorul roman. Cand insa se schimba situatia, precum in cazul S.C. Nokia Romania S.R.L., da, atunci am.

    Mircea, magazinele foste spatii comerciale au ajuns acum mall-uri. Fostele aprozare, in principiu birouri, frizerii, cafenele. Eu asa vad situatia.

  32. daca mi-ai recomanda o sursa

    *o referentinta, articol despre blocaje financiare la nivel national

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Friday, 11 December 2009

    @mihai Pai nu prea are treaba cumparatul in magazin cu stiinta despre functionarea lui, zic eu. Altfel soferii ar fi experti in semaforizare si calatorii din transportul in comun sefi de autobaza. Sigur, ei se cred, dar tot sigur nu-i cazul.

    Nu stiu despre ce nebunie vorbesti tu, eu pot sa-ti spun eventual cifre seci, care vorbesc de-o cadere importanta si ca trafic, si ca per customer, si ca orice vrei tu. Americanii au avut un pic de reviriment declarat in noiembrie, chiar daca i se contesta veridicitatea. Noi am avut cadere, ceea ce a determinat bancile sa treaca la fapte. Daca decembrie va fi asa cum ma astept eu (adica, putin sub noiembrie curent) si nu asa cum spera retailerii (adica peste decembrie trecut), situatia va exploda hoc&tunc.

    In rest, un exemplu ar fi opinia lui Piperea pe tema http://www.piperea.ro/2009/11/27/fara-masuri-anti-criza-economia-romaneasca-nu-va-ateriza-fortat-va-intra-cu-totul-in-pamant/

  34. Nu prea ii scoti pe romani din Hypermarketuri care au facut un eveniment de familie plimbatul carucioarelor prin magazine. Cei care vor renunta la hypermarket vor trece la magazinele tip discount, cu produse no name si preturi mici. 2010 va fi anul discounterilor. Supermarketurile si hypermarketurile au cam ajuns la saturatie ( unele magazine si chiar retele s-au inchis ) pe cand retele de tip discout au loc in continuare pentru expansiune in orasele mici.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 13 January 2010

    Cocalarismul nu e un fenomen de masa, e un fenomen fringe. Ce-i drept, cu atat mai vizibil cu cat esti mai inconjurat de el. Dar nu traduce in practica nici aspiratiile, nici obiceiurile romanilor.

    Cu alte cuvinte, tiganeala curata.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.