Sustinerea Romaniei pentru independenta si securitatea Ucrainei, care e un lucru absolut fundamental pentru independenta si securitatea noastra, se manifesta intr-o anumita raceala fata de cauza Moldovei, ca nu-i incotro.

Politica internationala e o mare curva, dar deocamdata baietii nostri fac bine ce fac. O Romanie Mare, in relatii mai degraba reci cu NATO, obtinuta prin reunirea cu Moldova minus Transnistria, in care din urma s-ar afla un mega-contingent de armata rusa, e in fapt modelul unei bombe cu fitilul gata aprins. Din care, la capatul a cativa ani, ar rezulta o Rusie vecina cu Austria, nici macar cu Ungaria, Doamne apara.

Jocul de popa prostul merge cam asa : Rusia provoaca, moldovenii ies in strada, oficialii romani ies si declara vai, da, unire cu patria muma, oficialii rusi ies si declara ca-si vor proteja cetatenii de iredentistii romani, trimit armata, oficialii NATO declara ca nu pot apara provocarile Romaniei.

In loc de asta, oficialii romani stau si asteapta, ca rusii sa intervina oricum (ei au dificultati cu a nu urma un plan ce si l-au stabilit deja, chiar daca situatia in teren s-a schimbat, asa or incasat-o de la talibani/afganistani decenii), Romania iese atunci cu vai, sariti, astia-s apucati, NATO spune rusi dragi, mergeti acasa ca venim peste voi.

Cam asta.

Mircea are dreptate: tabara comunista (Rusia y compris) de'abia asteapta declaratii ofuscate / belicoase din partea Romaniei, mai ales in contextul in care demonstrantii au spus ca nu au nevoie de Parlament si de Presedintie, ca au deja una la Bucuresti, iar altii au fluturat steagul Romaniei si UE pe ele.

Deci cu precautie. Deci diplomatie. Deci ushor cu pianul pe scari...

:/